Euforia sărbătorilor atrage după sine „febra cumpărăturilor” şi, implicit, aglomerarea incintelor societăţilor comerciale, a parcărilor etc. De aceea această perioadă este un moment prielnic ca hoţii să acţioneze. Poliţiştii vă fac câteva recomandări pentru a preveni furturile din:
Societăţi comerciale:
Infractorii vor miza pe neatenţia vânzărilor şi pe faptul că în magazine este depozitată o cantitate mai mare de mărfuri sau valori. De aceea…
* Dotaţi-vă magazinul cu un sistem viabil de alarmă;
* O casă de bani de calitate, amplasată într-un loc secret, vă protejează valorile sau banii lichizi depozitaţi;
* Sistemele de supraveghere video vor descuraja eventualii infractori;
* Angajaţi-vă un paznic sau apelaţi la serviciile unei societăţi de pază şi intervenţie rapidă.
Buzunare şi genţi
Aglomeraţia specifică sărbătorilor creşte riscul de a cădea victime hoţilor “specializaţi” în furturile din buzunare. Aşa că:
* Sporiţi atenţia în timp ce vă aflaţi la cumpărături;
* Păstraţi banii şi telefonul în compartimentele interioare ale hainei, niciodată în buzunarele de la spatele pantalonilor;
* Nu lăsaţi portofelul deasupra cumpărăturilor;
* Dacă atunci când vă aflaţi într-un mijloc de transport în comun vă simţiţi înconjuraţi sau înghesuiţi de diverşi indivizi, schimbaţi-vă imediat locul;
* Ţineţi-vă geanta lipită de corp, în partea din faţă, cu sistemul de închidere orientat către dumneavoastră şi protejaţi-o cu una din mâini.
Din şi de autoturisme
Aglomeraţia din parcări facilitează apariţia cazurilor de furturi de sau din autoturisme. Motiv pentru care…
* Nu lăsaţi în interiorul maşinii, bunuri sau valori care ar putea tenta eventualii infractori;
* Parcaţi autoturismul întotdeauna în locuri iluminate şi, eventual, păzite;
* Încuiaţi portierele chiar dacă lipsiţi din autoturism doar câteva momente;
* Manifestaţi prudenţă faţă de persoanele care vă abordează în trafic prin dreptul geamurilor laterale sau se oferă să vă sprijine în rezolvarea unor probleme;
* Sistemele de alarmare sau blocare a volanului sunt binevenite pentru descurajarea sau chiar prinderea infractorilor.