- Publicitate -

BiblioVACANȚA 2026 la Biblioteca Județeană Ploiești. La ce ateliere gratuite îți poți înscrie copilul

Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești desfășoară programul BiblioVACANȚA 2026, dedicat copiilor și adolescenților. Activitățile au început pe 29 iunie și se vor desfășura până pe 28 august. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

- Publicitate -

Programul reunește zeci de ateliere educative și recreative. Copiii pot participa la cursuri de tehnologie, știință, artă, dezvoltare personală sau activități interactive, în funcție de vârstă și preferințe.

Trei ateliere la care se mai fac înscrieri

Programul se bucură de un success covârșitor, drept urmare locurile s-au ocupat nesperat de rapid. La acest moment, mai sunt locuri disponibile la trei dintre activitățile incluse în program.

- Publicitate -

Primul este Cursul de inițiere în inteligența artificială pentru mici și mari. Participanții învață, prin exemple practice, cum să folosească instrumentele de inteligență artificială în mod responsabil și util, atât la școală, cât și în activitățile de zi cu zi.

Înscrierile sunt deschise și pentru AntiTaur, un atelier dedicat prevenirii bullying-ului. Activitățile urmăresc să îi ajute pe copii să înțeleagă efectele comportamentelor agresive și să promoveze respectul, empatia și comunicarea pozitivă.

O altă opțiune este Cinemateca pentru copii, unde sunt programate proiecții de animații, filme pentru tineri și ecranizări inspirate din cărți cunoscute.

- Publicitate -

Interes mare pentru activități

Cele mai multe ateliere din cadrul BiblioVACANȚA 2026 au rămas deja fără locuri disponibile. Cererea a fost mare încă din primele zile de înscrieri.

Printre activitățile pentru care nu se mai pot face înscrieri se numără „Pagini de gândire și iubire în Ploiești”, English in Action!, Șah, Just Dance, Karaoke, Atelierul de Robotică, Atelierul de instrumente muzicale, „Micii Oameni de Știință”, Treasure Hunt, Atelierul de Lego & Construcții, „Călătoriile de poveste ale micilor bucătari”, Atelierul de Origami și Hârtie Creativă, Teatrul de Improvizație pentru Copii și Atelierul de Modelat, colorat și înșirat.

Unde găsesc părinții programul complet

Biblioteca actualizează periodic situația locurilor disponibile. Programul complet al atelierelor poate fi consultat în secțiunea „Ateliere pentru copii” de pe pagina oficială a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești.

- Publicitate -

Părinții care doresc să își înscrie copiii sunt sfătuiți să verifice periodic disponibilitatea locurilor. Pot apărea modificări pe parcursul desfășurării programului.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea medicului care a deschis KinoVet în Ploiești și salvează animale găsite pe stradă

Medicul veterinar Sebastian Degenaro a deschis clinica KinoVet din...

Topul liceelor din Prahova după rezultatele la Bacalaureat

Cele mai importante examene de final de an școlar...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -