Uniunea Artiștilor Plastici din România a anunțat luni dimineață trecerea în neființă a prahovencei Ligia Bălaj Popescu.
Lucrările sale de tapiserie au fost apreciate de-a lungul timpului, ajungând în colecții de stat și particulare atât din țară cât și din străinătate.
Ligia Bălaj Popescu s-a născut la 15 iunie 1952 în comuna Șoimari. A urmat în perioada 1974-1978 cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ București, Secția Tapiserie-Contexturi.
Debutul artistic ca membră a Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Ploiești a avut loc în anul 1978, iar din 1986 devine membră definitivă a U.A.P.R. la secția tapiserie.
De-a lungul vieții a participat la numeroase expoziții județene, interjudețene și naționale cu lucrări de pictură, grafică și tapiserie.
Expoziții personale: Ploiești și Buzău.
Lucrările sale au ajuns la Muzeul de Artă din Ploiești și Muzeul Național de Artă – în Grecia și Germania.
„Înhumarea va avea loc, marți, 24 februarie, ora 11.00, Cimitirul Mihai Bravu, Ploiești”, au transmis reprezentanții UAPR
