- Publicitate -

Ce se schimbă la pensiile magistraților după decizia CCR. Principalele modificări

Legea care modifică pensiile de serviciu ale magistraților aduce schimbări importante privind vârsta de pensionare și modul de calcul al veniturilor pentru judecători și procurori, după ce Curtea Constituțională a decis miercuri că actul normativ este constituțional.

- Publicitate -

Proiectul urmează să fie trimis la promulgare, după mai multe amânări și dezbateri.

Una dintre principalele prevederi ale legii este creșterea treptată a vârstei de pensionare până la 65 de ani, pe parcursul unei perioade de tranziție de 15 ani, potrivit hotnews.ro.

- Publicitate -

Actul normativ introduce și modificări privind calculul pensiei de serviciu. Astfel, cuantumul acesteia va fi stabilit la 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu va putea depăși 70% din ultima indemnizație netă avută în activitate.

În prezent, pensia de serviciu a magistraților este de aproximativ 80% din ultimul salariu brut.

Legea menține posibilitatea pensionării anticipate, în condițiile unei vechimi de 35 de ani, însă introduce o penalizare anuală de 2% pentru fiecare an rămas până la împlinirea vârstei standard de pensionare.

- Publicitate -

Proiectul a fost inițial asumat în Parlament în septembrie 2025, iar o variantă anterioară fusese respinsă de Curtea Constituțională pe motive procedurale, înainte ca forma revizuită să fie declarată conformă cu legea fundamentală.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Respect, domnule Vlasceanu…pot spune: putin, foarte putin(precum replica Bibanului din BD)..de ce nu, cu aplicare imediata toate prevederile astea? Statul corupt ii protejeaza pe coruptii din interiorul lui…de ce eu, care(presupun) ca am peste 60 de ani si 30 de ani contributor lunar la venitul statului, nu beneficiez de „protectie” din partea statului corupt?La o analiza medicala, medicii(exceptati de la masurile de austeritate) ma trimit la „privat” unde tot ei, medicii de la stat, au cabinet particular? De ce pensionarii normali(nu specialii) nu beneficiaza de bonuri de masa sau vouchere de vacanta precum toti bugetarii din Romania? De ce Statul acorda ajutoare de incalzire de tot felul si bani pentru reducerea facturilor doar persoanelor asistate social? Eu, care muncesc la privat cu 150 lei peste salariul minim, imi stau in gat o reducere la pretul gazelor si a energiei(cumparate de baietii desptepti de la stat si re-vanduta catre populatie, cu adausuri comerciale in care este inclusa si „sfanta spaga” catre varfurile vremelnice aflate la putere din partidele politice care guverneaza Romania de mai bine de 30 de ani? Gata, am scris prea mult…”MA SUNA LIA” si pe mine si trebuie sa ies afara din comentariu, ca nu iese bine pentru mine…Sanatate si articole bune in continuare va doresc.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Topul liceelor din Prahova după rezultatele la Bacalaureat

Cele mai importante examene de final de an școlar...

VIDEO: Cursele ilegale revin în Ploiești. Imaginile care au ajuns la Poliție

Bulevardul Republicii din Ploiești s-a transformat, în ultima perioadă,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -