Două maşini în care se aflau cinci persoane au fost avariate sâmbătă, 14 februarie 2026, pe strada Tudor Vianu din municipiul Giurgiu. Cele două autoturisme se aflau la semafor în momentul în care peretele unui imobil aflat la doar 50 de metri de școala din zonă s-a prăbuşit. Mihai Șerban este ploieșteanul aflat în unul dintre vehicule, alături de părinți și soția sa. Bărbatul a povestit, pentru Observatorul Prahovean, clipele de groază prin care a trecut.
Din articol
„M-am trezit cu peretle clădirii peste mașină”
„Mă îndreptam către casa socrilor, de la o pomană. Așteptam, liniștit, culoarea verde a semaforului. Din senin, m-am trezit cu peretele clădirii peste mașină. Eu și un alt participant la trafic.
Bucăți mari de cărămidă, dar și grinda respectivului imobil au picat efectiv peste plafonul autoturismului în care eram alături de părinți și soție. Cu toții am fost loviți de cioburi și cărămizi. Imaginile sunt mai mult decât grăitoare.
La 50 de metri de imobilul al căruit perete s-a prăbușit peste mașini se află o școală
Mașina are daună totală. Din fericire, dincolo de sperietura groaznică, nu am fost răniți nici eu, nici părinții, nici soția. Vreau să vă spun, însă, că, înainte cu doar câteva secunde ca peretele respectivului imobil să se prăbușească peste noi, prin zonă am văzut un copil care trecea cu trotineta. Nu știu, nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi putut întâmpla.
Mai mult, școala se află la doar 50 de metri de acest imobil. Prin zonă trec, înțeleg, zilnic, sute de copii. A fost să fie ghinionul nostru să pice peste noi. Bine, însă, că nu s-a întâmplat nenorocirea în momentul în care mergeau elevii la școală”, a povestit ploieșteanul în vârstă de 31 de ani.


Oamenii din Giurgiu și-au manifestat public revolta față de cele întâmplate
Din spusele acestora, au semnalat în nenumărate rânduri autorităților pericolul pe care îl reprezintă clădirea cu pricina. Nimeni, însă, nu a luat nicio măsură, iar inevitabilul, din nefericire, s-a produs.
Apel la prudență făcut de ISU Giurgiu
ISU Giurgiu a transmis, în cursul zilei de sâmbătă, 14 februarie 2026, că a fost solicitat să intervină pe strada Tudor Vianu din municipiul Giurgiu, după ce peretele unei clădiri dezafectate a căzut peste un autoturism oprit la semafor, iar în urma impactului un alt autovehicul aflat în spatele acestuia a fost avariat.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială, o ambulanţă SAJ şi poliţia.
Salvatorii ajunşi la faţa locului au constatat că în prima maşină se aflau patru persoane, din Ploiești, iar în cea de-a doua doar şoferul. Pompierii au securizat zona pentru a asigura protecţia trecătorilor, având în vedere starea de degradare avansată a imobilului.
Deoarece în vecinătate se află o unitate de învăţământ, ISU Giurgiu a ţinut să facă un apel la prudenţă, sfătuind cetăţenii să ocolească zonele cu imobile degradate.
