Grupul american Carlyle a semnat un acord de cumpărare a activelor internaționale ale Lukoil, inclusiv pe cele din România, au anunțat joi, 29 ianuarie 2026, reprezentanții Lukoil printr-un comunicat de presă.
Gigantul Carlyle este deja implicat în exploatarea gazului românesc din Marea Neagră, prin Black Sea Oil & Gas.
Comunicatul Lukoil
„PJSC „LUKOIL” (denumită în continuare „Companie”) informează că a semnat un acord cu compania de investiții americană Carlyle privind vânzarea LUKOIL International GmbH (filială deținută în proporție de 100% de PJSC „LUKOIL”, care deține activele internaționale ale Grupului LUKOIL).
Tranzacția nu include activele din Kazahstan, care vor rămâne în proprietatea Grupului LUKOIL și își vor continua activitatea în baza licenței respective.
Acordul semnat nu este exclusiv pentru Companie și este supus unor condiții prealabile, cum ar fi obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementare, inclusiv permisiunea Oficiului de Control al Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei al Statelor Unite pentru tranzacția cu Carlyle.
Compania continuă, de asemenea, negocierile cu alți potențiali cumpărători.
LUKOIL International GmbH este scoasă la vânzare din cauza măsurilor restrictive introduse de unele țări împotriva companiei și a filialelor sale.
