Călătoria cu trenul CFR IR 1658 Vatra Dornei-București, în noaptea de luni spre marți, a durat mai bine de 15 ore. În gara Ploiești Sud trenul a ajuns cu o întârziere de șase ore.
CFR Călători susține că locomotivele de remorcare s-au defectat, iar societatea dă vina pe condițiile meteo extreme care „au reprezentat factorul generator de defectări a materialului rulant”.
Trenul IR 1658 a plecat la ora 20.10 din Vatra Dornei și ar fi trebuit să ajungă la București la ora 5.35, după un parcurs de 564 km și 9 ore și 25 de minute. Trenul a ajuns abia la ora 11.48 la destinație, după mai bine de 15 ore, potrivit hotnews.ro.
Trenul avea 46 minute întârziere la plecarea din Pașcani și, după defectări, s-a ajuns la 244 minute la plecarea din Roman, conform datelor de pe Infofer.ro. La Adjud, trenul a ajuns să aibă 318 minute întârziere, iar la Ploiești Sud s-a trecut de șase ore.
Explicațiile CFR
„Întârzierea de 373 de minute înregistrată de trenul IR 1658 Vatra Dornei – București din data de 19/20 ianuarie 2026 a fost cauzată, în principal, de defectarea locomotivelor de remorcare și de condițiile meteorologice extreme din acele zone, respectiv ger cu temperaturi foarte scăzute care au îngreunat procesele tehnice (înlocuirea locomotivei și atașarea celei de ajutor), precum și timpii de mers ai trenului”.
Operatorul mai spune că locomotive s-au defectat din cauza gerului.
„Fără a exclude că întârzierea principală a trenului IR 1658 a fost cauzată de defectarea locomotivelor de remorcare, nu pot fi excluse condițiile meteorologice extreme existente la acel moment în acele zone care, pe lângă faptul că au reprezentat factorul generator de defectări a materialului rulant, au condus și la temporizarea proceselor tehnice de înlocuire și atașare a locomotivelor de ajutor la tren”.
Întârzierea a tot crescut și după înlocuirea locomotivelor
„Ulterior schimbării locomotivelor, întârzierea a crescut și ca urmare a necesității introducerii trenului în graficul de circulație actualizat de CFR SA. Totodată, durata călătoriei a fost influențată și de restricțiile de viteză din parcurs ca urmare a problemelor la infrastructura feroviară”, spune CFR Călători.
