Pe 28 noiembrie, 13 localități din Prahova rămâneau fără apă din cauza turbidității din Barajul Paltinu. Peste 100.000 de mii de oameni au primit apă îmbuteliată din rezervat de stat, cu porția și pe semnătură, au cărat, în scop menajer, apă de la cisterne, școlile au fost închise timp de două săptămâni, iar unele spitale, printre care și Spitalul Municipal Câmpina, au sistat internările, fiind puse în situația de a transfera pacienții în caz de urgență.
Inițial, Hidro Prahova anunța că furnizarea apei potabile va fi oprită pentru 24 de ore, cauza fiind determinată de turbiditatea foarte ridicată a apei furnizate din Barajul Paltinu către Stația de Tratare a Apei Voila gestionată de ESZ, situație care nu permite producerea apei potabile conform cerințelor OG 7/2023.
„Alimentarea cu apă va fi reluată imediat ce parametrii apei vor permite repornirea Stației de Tratare a Apei Voila”, anunța, pe 28 noiembrie, Hidro Prahova, comunicatul fiind remis, însă, după ce oamenii s-au văzut fără apă la robinete.
Operatorul de apă și canal a dat vina pe o „eroare de comunicare între ESZ (Exploatare Sistem Zonal Prahova) și noi (n.red. Hidro Prahova). Practic, apa a fost oprită ieri, la ora 15.30, plus minus, însă, noi am fost informați la ora 17.00, când am remis comunicatul de presă”, spunea, pe 29 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Hidro Prahova, Ioana Bumbăcea.
Cele 24 de ore anunțate inițial s-au transformat în zile
A urmat o nouă informare potrivit căreia, în cel mai optimist scenariu, localitățile afectate ar urma să aibă din nou apă de-abia pe 3 decembrie, la cinci zile de la oprire.
În cadrul CLSU Câmpina ( Comitetul Local pentru Situații de Urgență) s-a stabilit ca, până la reluarea furnizării apei, prin intermediul HidroPrahova, să fie amplasate containere cu apă potabilă în mai multe zone din municipiu. Autoritățile locale au cerut Guvernului să distribuie apă potabilă îmbuteliată populației, din rezerva de stat.
Citește și: Criza apei în Prahova. Lista localităților unde se distribuie apă
Zeci de mii de oameni au format, zile la rând, cozi uriașe, atât în fața cisternelor cu apă potabilă, cât și pentru a primi câțiva litri de apă îmbuteliată. Revolta a devenit cu atât mai mare cu cât a apărut o nouă estimare cu privire la momentul la care peste 100.000 de oameni vor primi apă potabilă: luni, 8 decembrie, dar nici aceste termen nu era sigur 100%.
Locuitorii din zonele afectate au reclamat faptul că nu au primit explicații clare, că situația putea fi prevenită și că este inadmisibil ca, în 2025, să ajungă să strângă apă de ploaie și să stea la cozi pentru câțiva litri de apă potabilă. Mulți s-au întrebat de ce nu există rezerve de apă. A venit și răspunsul: Bazinul de apă curată de la Lunca Mare este avariat, astfel că nu se puteau face rezerve de apă.
Citește și: Cum s-a ajuns la criza apei din Prahova. Cronologia dezastrului
Fiecare s-a descurcat cum a putut și a cumpărat apă cât aceasta a fost de găsit în magazine.Cea mai mare problemă nu a fost doar lipsa apei potabile, ci și a celei menajere, necesară pentru igienă.
„Durează foarte mult pentru că vorbim de kilometri de conducte, vorbim de mii de metri cubi de apă, pe care trebuie să o tratăm.”, spunea, cu referire la momentul reluării furnizării apei,iAndrei Bontic, directorul HidroPrahova.
Criza apei din Prahova l-a adus și pe ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, la Ploiești
„Am convocat la Ministerul Sănătății o celulă de urgență, în care am inclus mai multe spitale din București, în cazul în care va fi necesar transferul unor pacienți internați în Prahova.
Vom suplimenta alimentarea cu apă potabilă îmbuteliată distribuită în spitalele respective, atât pentru pacienți, cât și pentru personal”, spunea Rogobete cu referire la situația din cele cinci spitale care au avut de suferit din cauza crizei apei.
Afectată de problema apei a fost și Rafinăria Petrobrazi
Acaesta a fost conectată la sistemul propriu de alimentare cu apă al Apa Nova Ploieşti, operaţiune finalizată în intervalul de timp asumat iniţial, evitând astfel oprirea rafinăriei şi a centralei Brazi, din cauza crizei apei care a afectat întreg judeţul Prahova.
În tot acest timp, în care peste 100.000 de oameni se confruntau cu lipsa apei, iar centrala electrică de la Brazi, care produce aproape 10% din energia națională, a avut și ea de suferit, autorităţile au aruncat vina dintr-o parte în alta pentru criza ce a lăsat fără apă 13 localităţi.
Vina pasată de la unul la altul
Reprezentanţii de la Apele Române au dat vina pe cei de la Explotatare Sistem Zonal Prahova pentru situaţie. Ar fi fost anunţaţi din octombrie şi erau obligaţi să strângă apă într-un bazin de rezervă.
ESZ a dat vina pe cei de la Apele Române, mesajul acestora fiind că „situația prin care trec peste 100.000 de oameni este rezultatul direct al deciziilor hazardate și greșite ale Administrației Naționale Apele Române și ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor care au dispus scăderea nivelului apei din Barajul Paltinu”.
Președintele Nicușor Dan a intervenit și el în scandalul legat de criza apei
Acesta i-a indicat drept posibili vinovați pentru problema apei pe reprezentanții Apele Române. Șeful statului a reamintit că a subliniat în mai multe rânduri lipsa criteriilor meritocratice la angajarea în instituțiile publice.
Premierul, conferință de presă pe tema crizei apei potabile
Pe 5 decembrie, în cadrul conferinței de presă susținută la Palatul Victoria, premierul Ilie Bolojan a transmis, cu referire la situația crizei apei potabile, alimentarea cu apă va începe să fie asigurată, dar treptat.
Nu există, însă, garanția că apa e potabilă, spunea, atunci, premierul.
„Am convenit ca în această după-masă să fie convocat Comitetul care să aprobe reluarea alimentării cu apă. Din această seară, alimentarea cu apă va începe să fie asigurată. Nu se va vedea la toate locuințele imediat, ci treptat. Cât mai repede posibil, oamenii, companiile să aibă acces la apă”
Pe 7 decembrie, veneau și primele cu adevărat vești bune: DSP Prahova a emis un comunicat de presă prin care anunța că analizele microbiologice efectuate la stația de tratare ESZ de la Voila, Câmpina, au fost finalizate iar apa de aici este potabilă.
Direcția de Sănătate Publică Prahova a finalizat analizele microbiologice efectuate la stația de tratare ESZ Voila, înainte ca apa să fie introdusă în sistemul de distribuție operat de Hidro Prahova. Rezultatele sunt conforme cu valorile prevăzute de OG nr. 7/2023 și HG nr. 971/2024, ceea ce înseamnă că apa tratată în această stație este potabilă.
Rezultatele Corpului de Control al Ministerului Mediului, demisii și demiteri
Pe 10 decembrie, Diana Buzoianu a anunţat rezultatele verificărilor făcute de Corpul de control în urma declanşării crizei apei potabile din 13 oraşe şi comune.
„Concluziile Raportului au fost deja trimise către Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tocmai a fost emisă decizia de demitere a directoarei de la ABA Buzău Ialomiţa (…)”, a declarat Buzoianu.
„Am primit demisia de onoare a directorului general de la Apele Române, Florin Ghiță. În perioada următoare va fi interimar Sorin Rândașu, directorul de la Departamentul pentru Situații de Urgență.”, spunea, atunci, Diana Buzoianu. Raportul Corpului de Control a confirmat deficiențe grave în gestionarea situației la nivelul ABA Buzău–Ialomița, SGA Prahova și operatorului de apă ESZ Prahova.
În tot acest timp, ESZ Prahova s-a disculpat în criza apei și a criticat-o pe Diana Buzoianu, amenințând-o cu procese pentru prejudicii de imagine.
Criza apei s-a încheiat odată cu anunțul celor de la Apele Române
După ce în spațiul public a apărut informația potrivit căreia, de la 1 ianuarie 2026, apa potabilă va fi raționalizată, Apele Române au anunțat astăzi, 29 decembrie, că, în urma unor operațiuni tehnice efectuate cu succes la barajul Paltinu, a fost eliminat riscul raționalizării apei în cele 13 localități care se alimentează din stația de tratare de la Voila.
Practic, criza apei din Prahova s-a încheiat odată cu anunțul făcut de către Apele Române. Detalii AICI.
