- Publicitate -

Din 2018 o falsă avocată a dat țepe inclusiv în Prahova. Cum acționa

Timp de cinci ani, o femeie în vârstă de 59 de ani din Constanța a făcut din înșelătorie un mod de viață și o sursă constantă de venit. A păcălit zeci sau poate chiar sute de persoane din întreaga țară, inclusiv din Prahova, reușind să le convingă că este avocat și că le poate rezolva problemele de orice fel. 

- Publicitate -

Documentarea activității femeii este una complexă și polițiștii încearcă să stabilească cu exactitate numărul de victime pe care falsa avocată le-a făcut și, totodată, care este valoarea prejudiciului.

Cert este că din 2018 și până în 2023 femeia a încasat bani de la naivi pentru a-i reprezenta în instanța, numai că, odată văzută cu banii în cont se făcea nevăzută.

- Publicitate -

Surse apropiate anchetei au precizat pentru Observatorul Prahovean că femeia a acționat în mai multe județe din țară, schimbându-și domiciliul periodic.

Acesta lucru și faptul că păgubiții nu depuneau plângere la poliție sunt principalele motive pentru care femeia și-a desfășurat activitatea nestingherită.

Cazul falsei avocate din Constanța a ajuns în atenția polițiștilor prahoveni după ce doi păgubiți din județul nostru, din Câmpina și Băicoi, au reclamat oamenilor legii prin ce au trecut.

- Publicitate -

Ieri au avut loc percheziții la Constanța, iar falsa avocată a fost depistată și condusă la audieri.

„Cercetările sunt efectuate într-un dosar penal în care o persoană este bănuită că, în perioada 2018–2023, ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate de pe raza municipiului Câmpina și a unor localități limitrofe, pretinzând fără drept că deține calitatea profesională necesară pentru a le reprezenta interesele în diverse cauze judiciare, obținând astfel beneficii materiale”, au precizat reprezentanții IPJ Prahova în urma perchezițiilor de ieri.

Suspecta a fost reținută pentru 24 de ore și urmează să fie prezentată instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ce se întâmplă după ce suni la 112. Reportaj din Dispeceratul Prahova

Observatorul Prahovean a pătruns, în premieră, în interiorul Dispeceratului...

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -