- Publicitate -

Bărbat din Mizil, victima furtului de identitate. S-a trezit dator la stat

Un bărbat din Mizil a ajuns victima a doi tineri din Buzău după ce aceștia din urmă au intrat în posesia datelor persoanelor înscrise pe cartea de identitate.

- Publicitate -

Concret, cei doi tineri din Buzău, cu vârste de 23 respectiv 24 de ani, și-au creat conturi pe mai multe platforme de jocuri de noroc folosind datele personale ale prahoveanului și au câștigat diferite sume de bani.

Bărbatul din Mizil nu a bănuit nimic, acesta aflând ca datorează bani statului pentru venituri nedeclarate în momentul în care a vrut să-și plătească impozitul.

- Publicitate -

Poliția a fost sesizată, iar oamenii legii au descins miercuri la domiciliile tinerilor bănuiți de fals informatic.

„În fapt, în luna aprilie a.c., persoanele în cauză ar fi folosit fără drept datele cărții de identitate ale persoanei vătămate pentru a realiza diferite conturi, desfășurau activități care generau profituri și ulterior retrăgeau sumele de bani câștigate.

În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, iar cei doi tineri de 23, respectiv 24 ani au fost conduși la sediul poliției pentru audieri”, au precizat reprezentanții Poliției Prahova.

- Publicitate -

Ca urmare a probatoriului administrat, față de aceștia a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trupa ploieșteană Vicii cântă la Sfinx pentru copiii victime ale violenței. Accesul este liber

Trupa ploieșteană Vicii sărbătorește, pe 1 august, doi ani...

De ce s-a răcit brusc vremea în Prahova. Explicația meteorologului de serviciu EXCLUSIV

Un val de aer rece a adus temperaturi neobișnuit...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -