Un tănăr, în vârstă de 17 ani, din Câmpina, a fost reținut, pentru 24 de ore, după ce a furat bunuri din două supermarket-uri din municipiu. Tânărul va fi prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.
Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au dispus, joi, măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, față de un tânăr de 17 ani din municipiul Câmpina, bănuit de comiterea unor infracțiuni de furt.
Polițiștii, potrivit IPJ Prahova, au fost sesizați cu privire la patru fapte reclamate de reprezentanții a două unități comerciale din municipiu, care au semnalat că, în perioada 30 iulie – 10 august a.c., un bărbat necunoscut ar fi sustras bunuri din două magazine din Câmpina.
Tânărul ar fi sustrat produse alimentare, geluri și creme din două supermarket-uri din Câmpina, respectiv de la Profi și de la Mega Image din Câmpina.
„În baza activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptelor, ca fiind un tânăr de 17 ani din municipiul Câmpina.
Acesta a fost depistat și condus la sediul unității de poliție, ulterior, în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând ca la data de 5 septembrie a.c., să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive”, a precizat IPJ Prahova
