Localnicii din comuna prahoveană Bertea sunt terorizați, de o lună de zile, de urşii flămânzi care ies pe străzi ca să caute hrană. Un localnic, Gheorghe Constantinoiu, ne-a povestit că a ajuns să doarmă în podul casei pentru a auzi mai bine când se apropie sălbaticiunile de gospodăria sa, pe care au atacat-o în mai multe rânduri.
Oamenii din Bertea, o mică localitate din Prahova, spun că de circa o lună de zile nu mai au liniște din cauza urșilor care pot fi întâlniți ziua în amiaza mare, fie pe ulița principală, fie prin grădini. Autoritățile, povestesc îngroziți localnicii, nu fac nimic pentru a stopa fenomenul.
„Bună ziua,
Venim din nou cu rugăminte și ajutor din partea dumneavoastră. Locuitorii Comunei Bertea, DJ101T, sunt de mai bine de o lună terorizati de urși.
De la intrarea in localitate, poti sa ai marea surpriză să dai nas în nas cu fiarele salbatice.
Aproape seară de seară, urșii își fac aparitția în gospodarii. Oamenii sunt terorizați și nu-și mai găsesc linisșea, dorm nopțile afară, în fânare de fan, sau fiecare și-a improvizat care pe unde au putut, dacă se poate spune că dorm.Mai mult stau de pândă, pentru a alunga cu vuvuzele, fluiere și tot felul de zgomote sălbăticiunile care intră în curți de unde au luat porci, oi ți alte vietăți de pe lângă gospodărie.
Autoritățile locale ridică din umeri șii spun că nu au nici o putere, asa că apelăm la dumneavoastră, presa, să ne ajutați. Suntem disperați”, a transmis localnicul din Bertea, care ne-a trimis și fotografii cu urmele lăsate chiar vineri seară de către sălbăticiune”, ne-a transmis Gheorghe Constantinoiu.
Tot acesta, în nume propriu, dar și al vecinilor săi, a mai adăugat că acolo, la Bertea, frica este cea care îi stăpânește pe oameni. Stau de pază ziua, dar mai ales noaptea, cu rândul, pentru a-și proteja viețile și gopodăriiile.
Localnicii spun că în zona Bertea ar da târcoale gospodăriilor mai multe exemplare de urs.

Nu mai contează cetățeanul, ursii si georgescu sunt psi pe primul loc. Doar ei contează in România.
cred ca ai vrut sa scrii nicusor dan…..el e lumina progresista – proeuropeana!