Joi, 24 iulie 2025, doi bărbați au căzut într-un buncăr de cereale la Săhăteni, județul Buzău. Pentru intervenție s-au deplasat pompierii militari din cadrul Departamentului Mizil. Cei doi bărbați au fost extrași în stare de inconștiență și au fost preluați de echipajele medicale.
UPDATE ora 13:35: Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, medicul a fost nevoit să declare decesul celor două victime.
„Pompierii militari din cadrul Detașamentului Mizil acționează în aceste momente pe raza localității Săhăteni, județul Buzău, pentru extragerea a doua persoane căzute într-un buncăr de cereale.
S-au deplasat la fața locului o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe SAJ Buzău.
Forțele de intervenție acționează în aceste momente, misiunea este în dinamică, revin cu date.
Este vorba despre doi bărbați, 40-50 ani, ambele persoane sunt extrase de pompieri în stare de inconștiență. Sunt preluate de echipajele medicale și paramedicale sosite la fața locului”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.
Ambelor victime le sunt executate manevre de resuscitare. Este așteptat să sosească și elicopterul SMURD de la București.
