Dezbatere publică la Ploiești pe tema interzicerii sălilor de jocuri de noroc

- Publicitate -

Ziua Mondială a Șahului se va sărbători la Ploiești

Într-o perioadă în care educația alternativă devine tot mai valoroasă, șahul – sportul minții – își consolidează locul în formarea generațiilor tinere. Municipiul Ploiești devine, din nou, un pol al performanței intelectuale, găzduind:

Festival „Educație prin Șah” în cadrul programului Republica de Sub Castani, un eveniment dedicat tinerilor strategi ai tablei cu 64 de pătrate.

- Publicitate -

Sâmbătă  19 iulie, începând cu ora 9:00, pe Bulevardul Independenței, se vor reuni elevi, copii și adolescenți pasionați de șah, într-o competiție care îmbină spiritul competitiv cu prietenia, educația și dezvoltarea personală.

Competiția este structurată în 6 turnee astfel:

  • Turneul A – adresat elevilor de clasa pregătitoare și mai mici
  • Turneul B – clasa I
  • Turneul C – clasa a II-a
  • Turneul D – clasa a III-a
  • Turneul E – clasa a IV-a
  • Turneul F – clasa a V-XII

Al doilea eveniment organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Șahului se va desfășura duminică la Prahova Value Centre începând cu ora 9:30.

- Publicitate -

Competiția este structurată în 6 turnee astfel:

  • Turneul A – adresat elevilor de clasa pregătitoare și mai mici
  • Turneul B – clasa I
  • Turneul C – clasa a II-a
  • Turneul D – clasa a III-a
  • Turneul E – clasa a IV-a
  • Turneul F – clasa a V-XII

Evenimentul face parte din Programul Național „Educație prin Șah”, susținut de Federația Română de Șah și acreditat de Ministerul Educației și Cercetării, un demers menit să încurajeze dezvoltarea gândirii logice, a concentrării, a răbdării și a fair-play-ului în rândul tinerilor.

Organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, festivalul se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Grupul Observatorul Prahovean, Prahova Business, Supermarket La Cocoș, Asociația Județeană de Șah Prahova, Clubul Sportiv Universitar Ploiești, Clubul Sportiv Petrolul Ploiești și Clubul Sportiv Royal Chess.

Pentru înscrieri și informații suplimentare, participanții sunt rugați să contacteze organizatorii la numărul de telefon și WhatsApp 0730847595

- Publicitate -

Acest festival nu este doar o competiție, ci și o manifestare a importanței pe care comunitatea ploieșteană o acordă educației strategice și dezvoltării intelectuale a noii generații. Prin promovarea șahului, Ploieștiul devine un model de implicare activă în viața educațională și socială a copiilor și tinerilor din județul Prahova.

Toți participanții vor fi premiați în spirit de sărbătoare!

Vă așteptăm să mutăm inteligent, împreună, la Ploiești! Hai la Șah!

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Cat a costat? Sincer as vrea sa avem mai putine festivale, concerte si evenimente si in schimb sa folosim banii aceia in a reface canalizarea, drumurile care sunt pline de gropi oriunde te-ai duce. Poate sa fie reabilitatea blocurile cu bulina rosie. Sunt atat de multe lucruri care trebuie sa fie facute in orasul acesta.

    • Cunosc foarte bine evenimentele de genul din interior, costa 1 miliard de euro fiecare editie, este strigator la cer si de la cer la pamant. Din informatiile (inside) pe care le am, organizatorii se bazeaza pe voluntari si folosesc echipamentele (piese+ceasuri) la fiecare editie (aceleasi, in loc sa cumpere mereu unele noi la x20 pretul real, jalnic). Premiile constau in diplome(1 milion de euro tiparirea, va dati seama?) si tricouri (tricotate cu fir de aur tot 1 milion de euro fiecare) nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi aratat Ploiestiul daca banii acestia se foloseau pe ce ai spus tu Mihnea dar cred ca la fel 🙂 si nu din cauza acestor evenimente absolut normale intr-o tara care se doreste a fi educata, problema nu este aici ci la cei care gandesc ca tine. Haideti sa acordam incredere acestui primar si la finalul mandatului iesiti la vot dragi Ploiesteni si actionati in consecinta.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum au ajuns urșii să se plimbe prin localitățile din Prahova [VIDEO]

Un cititor ne-a transmis imagini surprinse weekendul trecut în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -