Șoferii care tranzitează DN1A pot, începând de astăzi, marți, 1 iulie 2025, pot să folosească podul de la Blejoi, cel care a fost închis pentru reparații la începutul lunii iunie. Podul „nu este gata” dar, cu toate acestea, el a fost redat circulației auto.
Luni, 30 iunie 2025, administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, în timpul unei vizite pe podul de la Blejoi, s-a arătat nemulțumit de felul în care au fost efectuate lucrările, de calitatea acestora și de faptul că nu a fost finalizat podul.
Situația podului este în sarcina Companiei Naționale de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Lucrările efectuate, timp de o lună de zile, nu au fost finalizate. În tot acest timp, numeroase drumuri județene au fost afectate de traficul greu care a fost rerutat de la DN1A.
„În acest moment s-a redeschis circulatia rutiera pe podul peste râul Teleajen DN1A, Blejoi”, a scris pe pagina sa de Facebook, noaptea trecută, subprefectul județului Prahova, Mircea Tănase. „Inaugurarea” s-a făcut cu mașină cu girofaruri, care a tranzitat podul peste Teleajen, așa cum se observă în imaginile din postarea subprefectului.
Propun sa i se acorde subprefectul o prima sau un spor de periculozitate dacă tot s-a „riscat” sa inaugureze un pod neterminat și cu probleme..
Cât despre fraierii care tranzitează podul, vor primi o dublare a prețului rovignetei.
In sfârșit o realizare măreață în județul Prahova, demnă de „Victoria Socialismului”.
Când vedem și altele???
doar PENSII SPECIALE
psd-pnl aceeasi mizerie
Scarba maxima !
toate partidele = aceeași mizerie
Pe Prohova cam toate drumurile adiacente sunt praf,eu frecventez ruta Vălenii de Munte-Cislau și Cărbunești -Urlati-Gherghita.Nu știu dacă cineva este platit pentru întreținerea acestor drumuri,dar este clar că cei care sunt la conducere și administrează aceste drumuri sunt la fel de competenti precum arată și ele în sine.Sut convins că stau mult și bine in șezlongurile lor pe niște salarii barosane.Am ajuns in stadiul in care incompetența este premiată ,toți retardatii puși politic ajung în funcții de care habar nu au…E bine că noi ne facem praf mașinile prin toate hârtoapele , că ei știu doar să ne mărească taxele an de an.