Polițiștii au reușit identificarea persoanelor care la începutul lunii iunie au reușit un furt să pună la cale un furt colectiv într-un magazin din Ploiești.
Vă reamintim că la momentul respectiv mai multe femei și bărbați au dat buzna într-un magazin din municipiu, vânzătoarea fiind depășită de situație. Astfel, în timp ce unii stăteau la coadă, în fața casei de marcat, alții ies din magazin fără să plătească produsele.
Vezi și: Furt colectiv dintr-un magazin de cartier din Ploiești
Potrivit Poliției Prahova, cele cinci persoane identificate ca fiind autorii faptelor au restituit patronului prejudiciul creat, iar acesta din urmă a revenit asupra plângerii precizând că se va împăca cu persoanele în cauză.
„În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Secției nr.1 de Poliție Ploiești, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, ca fiind doi bărbați și trei femei din municipiul Ploiești, cu vârste cuprinse între 14 și 40 de ani, care au fost conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii.
Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate de administratorul societății.
De asemenea, reprezentantul societății comerciale, a revenit asupra declarației, susținând faptul că se împacă cu persoanele în cauză, întrucât și-a recuperat prejudiciul”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
În cauză, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Sau a fost amenințat?
Exact același lucru am vrut sa spun si eu. Se vede bronzul din filmare.
Iar acolo nu au fost 5 persoane. E un cartier întreg.
Oare aceste persoane nu au realizat ceea ce se cheamă constituirea unui grup infracțional in vedea săvârșirii furtului?
Aceste persoane, sau mai bine zis „persoane” nu ar trebui sa se prezinte pe Str. Rudului?
Sau le este frica de aceste „persoane”?
Aceleasi masuri cu valoare zero, fata de …. care fura permanent din magazine. Chiar daca sunt in haita, marea noastra justitie ii trateaza cu ….nimic. Succes la furat si dat in cap ,in continuare! Romani….culcati-va la loc! Noapte buna!
A fost amenintat mai bine zis..sa umplut orasul de colorati ii vad zilnic..politia e o glumă.. oricum nu se ocupă cu lucruri marunte de genul ..orașul oricum e o cloacă..
Normal că a fost amenințat! Poliția trebuie să le facă dosar penal oricum! Chiar dacă își retrage plângerea! Dacă nu … data viitoare se întâmplă la fel pentru ca a mers o dată , mai merge și a doua oară!