- Publicitate -

În siguranță la volan! Stop accidentelor

Creșterea siguranței rutiere prin programe de prevenție – colaborare între Serviciul de Probațiune Prahova, Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova și Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor Prahova

Programul “Prevenirea infracțiunilor contra siguranței pe drumurile publice-În siguranță la volan! Stop accidentelor!” este destinat persoanelor aflate în evidența Serviciului de Probațiune Prahova, în baza unei sentințe penale dispusă ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice sau care prezintă risc pentru siguranța pe drumurile publice, întrucât dețin un permis de conducere, consumă frecvent alcool ori promovează un stil de viață dezorganizat.

- Publicitate -

Astfel, în perioada 14.05.2025-04.06.2025, au participat la acest program un număr de 24 persoane cu vârste între  26 și 78 ani, condamnate pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, dar și pentru alte infracțiuni rutiere (refuz de prelevare mostre biologice, conducere sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului, ucidere din culpă).

Activitatea s-a desfășurat, la sediul  Serviciului de Probațiune Prahova.

- Publicitate -

Pe parcursul derulării sesiunilor programului, beneficiarii au realizat că respectarea legii în general, și a legislației rutiere, în special, are drept consecință nu doar evitarea aplicării de noi sancțiuni, ci mai ales creșterea gradului de siguranță rutieră pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic. În acest context, au fost proiectate filmări ale unor situații de risc rutier, care au avut un impact deosebit și care au constituit un prilej de reflecție asupra modului în care  condusul sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere, nerespectarea regulilor de circulație privind viteza legală de deplasare, depășirea neregulamentară afectează capacitatea decizională. Totodată, au fost prezentate riscurile la care se expun pe ei înșiși, dar și pe membrii comunității și pe care nu le pot prevedea.

De impact a fost și activitatea în care beneficiarii au avut posibilitatea de a experimenta, prin intermediul ochelarilor care simulează starea de ebrietate sau consumul de substanțe psihoactive, modul în care consumul de alcool sau droguri, afectează văzul, echilibrul și concentrarea. Participanții la program au parcurs un traseu tip poligon care imita, la scara redusă, multitudinea solicitărilor din trafic, realizând dificultățile pe care le-ar întâlni în realitate, dacă ar conduce sub influența alcoolului sau a drogurilor. Aceasta activitate a fost posibilă prin amabilitatea partenerilor de la Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, dar și ai Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor Prahova.

Menționăm faptul că activitățile desfășurate în cadrul programului au avut ca rol și creșterea gradului de încredere a beneficiarilor fața de reprezentanții instituțiilor cu care au interacționat, fiecare dintre aceștia având posibilitatea de a adresa întrebări referitoare la aspecte importante din legislația penală și rutieră (precum Legea Anastasia), dar și cu privire la impactul consumului de alcool sau droguri, atât la volan, cât și în viața de zi cu zi.

- Publicitate -

Participanți au făcut propuneri de îmbunătățire a legislației rutiere, dar și a atitudinii civice a cetățenilor prin sesizarea către organele competente a posibilelor pericole în trafic, pe drumurile publice etc.

Activitatea “Prevenirea infracțiunilor contra siguranței pe drumurile publice-În siguranță la volan! Stop accidentelor!” face parte dintr-o inițiativă realizată la nivel național, prin care Direcția Națională de Probațiune, Inspectoratul General al Poliției Rămâne, respectiv Direcția Rutieră și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, prin structurile teritoriale, serviciile de probațiune, serviciile rutiere și compartimentele de analiză și prevenire a criminalității, împreună cu alți actori sociali identificați pe plan local, își unesc forțele și își folosesc competențele împreună, dezvoltând programe de reintegrare socială pentru crearea unei educații rutiere în comunitate și creșterea gradului de siguranță în trafic.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -