- Publicitate -

Rețea de traficanți de droguri din Prahova, destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii DIICOT au destructurat o rețea de traficanți de droguri din Prahova. VIDEO la finalul textului.

Membrii rețelei au între 32 și 40 de ani și sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

- Publicitate -

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2021 – mai 2025, suspecții ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut direct, în mod repetat, canabis și rezină de canabis (drog de risc), către consumatori din județul Prahova.

Drogurile erau vândute cu sume între 50 și 60 de lei, pentru un gram. O parte din cantitățile de substanțe interzise au fost indisponibilizate pe parcursul cercetărilor.

- Publicitate -

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate cantități de canabis porționate și ambalate, grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Ieri, 20 mai, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea celor 4 persoane, pentru 24 de ore. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

VIDEO

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -