- Publicitate -

Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, arestat preventiv

Tribunalul București a admis vineri, 16 mai, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea (PNL). Edilul este acuzat că a încălcat interdicțiile care i-au fost impuse odată cu măsura controlului judeciar.

Procurorii DNA București au descins, la începtul acestei săptămâni, la sediul Primăriei Sinaia, în dosarul în care primarul Vlad Oprea este cercetat pentru luare de mită.

- Publicitate -

Anchetatorii susțin că Oprea ar fi încălcat obligaţia de a nu exercita funcţia de primar, dând dispoziţii directe viceprimarului, cu privire la atribuţii referitoare la bugetul oraşului, la relaţia cu Consiliul Local şi la serviciile publice.

„Am respectat întru totul controlul! Această mizerie este din nou o plângere făcută de Președintele Aur Sinaia, Nenciu Emil, pentru a mă denigra în continuare și pentru a amenința cetățenii orașului Sinaia, angajații primăriei cu scopul de a pune mâna pe oraș împreună cu grupul infracțional organizat pe care îl conduce!”, a declarat atunci Vlad Oprea.

- Publicitate -

Vlad Oprea este acuzat de luare de mită, operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, abuz în serviciu, fals în declaraţiile de avere, spălare de bani. (Detalii AICI).

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -