Primăria Ploiești a găsit o soluție la problema peștilor morți din lacul artificial din Parcul Municipal Vest: amplasarea unor fântâni arteziene.
În urmă cu aproximativ două săptămâni atrăgeam atenția asupra unei imagini care a indignat ploieștenii care mergeau să se relaxeze în Parcul Municipal Vest.
În lacul din incinta parcului, una dintre atracțiile zonei, puteau fi observați mai mulți pești morți.
În urma articolului Pești morți în lacul din Parcul Vest din Ploiești, Primăria Ploiești a reacționat și a anunțat amplasarea unor fântâni arteziene pentru oxigenarea apei.
„Pentru reglarea nivelului scăzut de oxigen măsurat în lacul din Parcul Municipal Ploiesti Vest (nivel care depinde de temperatura apei, al tipului de nămol de pe fundul lacului, al densității algelor și plantelor acvatice, etc), s-a hotărât amplasarea a două fântâni arteziene, în interiorul lacului, pentru o mai bună oxigenare și, implicit, pentru preîntâmpinarea unor inconveniente de natura celor semnalate.
Se are în vedere, în continuare, monitorizarea, cu deosebită atenție, a zonei precizate in articol”, au transmis reprezentanții municipalității