Sute de credincioși au venit astăzi, de Florii, la Mănăstirea Ghighiu de lângă Ploiești. Aceștia asistă la slujbă și profită de vremea însorită pentru o plimbare pe aleile locașului de cult.
Credincioșii ortodocși sărbătoresc astăzi Floriile, adică Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Această sărbătoare deschide Săptămâna Mare, cea mai așteptată perioadă înainte de sărbătoarea Învierii Domnului din 20 aprilie. La Mănăstirea Ghighiu s-au adunat încă de la primele ore sute de credincioși pentru a participa la slujbă.
Istoria mănăstirii
Potrivit descrierii oficiale, Sfânta Mănăstire Ghighiu, cu hramul Izvorul Tămduirii, s-a ridicat în anul 1817, pe terenul donat de Mariuta Râfoveanca monahului Agapie, care cauta loc pentru construirea unui schit. Astfel mănăstirea şi biserica s-au înăltat pe vremea voievodului Ioan C. Caragea, mitropolit fiind în acea vreme ÎPS Nectarie.
Cele mai vechi mărturii despre acest locaş datează de pe la sfârşitul secolului al XVI-lea când e mentionata existenta vechii mânastiri a logofatului Coresi şi a sotiei sale.
Între anii 1858-1866, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Nifon şi din initiativa staretilor Eftimie şi Antonie, se începe construirea bisericii actuale chiar pe temelia fostei bisericute de lemn, sfintindu-se tot cu hramul Izvorul Tamăduirii, la 31 martie 1866.
Fundaţia actualei biserici este din blocuri masive de piatră, pe care s-au ridicat zidurile din cărămidă. Arhitectura bisericii aminteşte de caracteristicile stilului brâncovenesc: forma de treflă, o singură turlă pe naos şi pridvor în fata.
Pictura e o influentă a şcolii italiene, exceptând scenele din turla, autorul ei fiind Gheorghe Tăttărescu. Ea îşi păstrează şi azi forma, claritatea şi prospetimea pe care le-a avut în 1864.
În istoria mănăstirii sunt consemnate şi alte evenimente dintre care unele pline de dramatism. Spatiile gospodăreşti au fost transformate în casa de doctorii în timpul epidemiei de holeră din anul 1892. Au urmat apoi foarte multe incendii: în 1906, 1909, 1922 – când a ars biblioteca mănăstirii, 1945 şi 1946.
În timpul primului război mondial, trupele germane au transformat mănăstirea în fabrică de conserve, distrugând chiliile şi alungând pe călugări.
În timpul celui de-al doilea război mondial, datorită bombardamentelor din 1944, a fost distrus paraclisul, astfel încât din el au mai rămas doar catapeteasma şi peretele de la intrare. Paraclisul cu hramul Învierea lui Lazăr, a fost ridicat între anii 1832-1833.
În 1952 Patriarhul Justinian Marina transformă lavra în mănăstire de călugăriţe şi începe restaurarea generală a mănăstirii între anii 1954-1958.
Mănăstirea este protejată prin lege ca monument istoric de arhitectură şi artă.
O icoană de excepţie aflată în mănăstire este Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brate, datând din secolul al XVI- lea. Ea a fost daruită de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, la 25 februarie 1958.
Colectia de artă religioasă datând din anul 1964 constituie un adevărat tezaur de tipărituri, icoane vechi şi alte valori ale patrimoniului cultural şi istoric.