Preşedintele SUA Donald Trump a anunțat miercuri că suspendă pe o perioadă de 90 de zile suprataxele vamale „reciproce”, cu excepţia Chinei, relatează AFP şi BBC News. Trump a acuzat China de lipsă de respect pentru piețele globale și a anunțat că ridică tarifele vamale pentru această țară la 125%, cu efect imediat.
Mesajul integral al lui Donald Trump postat pe TruthSocial:
„Având în vedere lipsa de respect pe care China a arătat-o piețelor mondiale, dispun majorarea tarifului impus Chinei de către Statele Unite ale Americii la 125%, cu aplicare imediată. La un moment dat, sperăm că în viitorul apropiat, China va realiza că zilele în care exploata SUA și alte țări nu mai sunt sustenabile sau acceptabile.
Pe de altă parte, și având în vedere faptul că peste 75 de țări au contactat reprezentanți ai Statelor Unite — inclusiv Departamentele Comerțului, Trezoreriei și Reprezentantul Comercial al SUA (USTR) — pentru a negocia o soluție cu privire la subiectele discutate în legătură cu comerțul, barierele comerciale, tarifele, manipularea valutară și tarifele non-monetare, iar aceste țări nu au reacționat, la recomandarea mea fermă, în niciun fel împotriva Statelor Unite, am autorizat o PAUZĂ de 90 de zile și o reducere substanțială a tarifelor reciproce în această perioadă, de 10%, valabilă imediat.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni!”
În acelasi timp, acesta a invocat dorinta a peste 75 de țări de a negocia motiv pentru care a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea taxelor vamale anunțate inițial pentru zeci de țări. Dar, în acest timp, va fi aplicat un tarif universal de 10%, este anunțul făcut de Casa Albă.
Canada și Mexic se află pe această listă a statelor care se văd tarifate cu 10%.
Decizia președintelui SUA are efect imediat.
