spot_img
- Publicitate -

Motociclist mort într-un accident în Prahova

Data:

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, care se afla pe o motocicletă, a fost implicat într-un accident mortal în Prahova.

- Publicitate -

UPDATE: Potrivit unor surse, bărbatul care și-a pierdut viața nu avea permis de conducere pentru categoria A. Acesta nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și a intrat într-un șanț de scurgere a apei.

Trebuie precizat că în zona respectivă, șanțurile au o adâncime de aproximativ trei-patru metri.

Articol inițial

Evenimentul s-a petrecut joi, în jurul orei 12.00, pe raza satului Bobolia din comuna Poiana Câmpina.

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o autospecială de vidanjare care golește conținutul pe marginea drumului, la Berceni. ”Primăria Berceni a transmis că...
- Publicitate -

Motociclistul ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat într-un șanț de la marginea drumului. În urma evenimentului acesta a suferit multiple leziuni, iar viața nu i-a putut fi salvată.

Polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea evenimentului.

Vom reveni cu detalii

- Publicitate -

UPDATE: Cum s-a produs accidentul în care a decedat motociclistul

Cum ți se pare subiectul?

1 COMENTARIU

  1. Este plin județul,comunele.de șanțuri care de apă pluviala care sunt adevărate râpe. Verificați domnilor care sunteți plătiți din banii noștri cum de să ajuns la această situație. Poate acest motociclist a greș. Dar veniți în satele județului să vedeați șanțuri de 1m adâncime.Ia luați domnilor procurori la întrebări pa edilii locali cum de au permis să se facă aceste adevărate capcane ale morții. Să răspundă cu libertatea.Domnilor procurori nu este nici un secret ca totul este cu para îndărăt. Gaură mare cheltuieli mari,para îndărăt mare.Dar să vă gândiți că mai sunt și copii care se plimbă cu bicicleta ,cu trotineta electrică, sau cu ce au fiecare.Cazul motociclistul de azi să vă pună pe gânduri pe voi care puteți pune întrebări și puteți ancheta.Si mai am.a vă spune ceva vedeți domnilor că vine vacanță și poate aveți și dvs copii care merg la bunici la țară.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Cum poți deveni pilot de avion în Prahova, gratuit

În Prahova, la Aerodromul Strejnic, își desfășoară activitatea Școala...

Tzancă Uraganu, gest emoționant în ajunul Învierii

Ca la fiecare mare sărbătoare, Tzancă Uraganu, unul dintre...

Sera viitorului din Prahova produce trufandale pentru supermarketuri

Și în România se poate! Departe de imaginea clasică...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Traficul rutier închis pe Bulevardul Castanilor, în weekend? Rezultatele sondajului

Sondajul online organizat de Observatorul Prahovean cu privire la...

Act de vandalism la Prahova Value Center

Autorul unui act de vandalism a fost identificat și...

Se închide circulația pe DN1A la Blejoi. Rute alternative

CNAIR anunță închiderea circulației rutiere pe DN1A în Prahova,...

Cod galben de inundații în Prahova

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA)...

Cât bani câștigă lunar șefa OMV Petrom România

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom (SNP), câștigă un...
- Publicitate -

Emisiuni

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum, se poate și la Ploiești?

Primăria Ploiești anunță începerea unei acțiuni importante pentru siguranța...

Mârlănia unor oameni în costum

Cum exprimarea pe rețelele de socializare este (încă) liberă,...

Dr. Vâjeu: Sistemul de sănătate din Franța versus România

Doctorul Ciprian Vâjeu, medic ortoped specializat în chirurgia coloanei...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Act de vandalism la Prahova Value Center

Autorul unui act de vandalism a fost identificat și...

Se închide circulația pe DN1A la Blejoi. Rute alternative

CNAIR anunță închiderea circulației rutiere pe DN1A în Prahova,...

Șoferi beți pe drumurile din Prahova în minivacanța de Paște

În minivacanța de Paște polițiștii prahoveni au depistați în...

Aglomerație pe DN1 în Prahova. Unde sunt ambuteiaje

Aglomerație marți la prânz pe DN1 în Prahova. Centrul...
- Publicitate -

Pești morți în lacul din Parcul Vest din Ploiești

Ploieștenii care au ieșit la o plimbare în aceste...

TIR răsturnat pe DN1, la Cornu [FOTO]

Un TIR s-a răsturnat marți dimineață pe DN1 la...

La Maternitatea Ploiești, doar 3 bebeluși s-au născut de Paște

Cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Paștele, va avea...

Controale pe DN1 pentru depistarea șoferilor băuți

Polițiștii Serviciului Rutier Prahova desfășoară, în această dimineață, pe...