Semafoarele de la intersecția Bulevardului Republicii cu Șoseaua Vestului nu funcționează joi dimineață, începând cu ora 07.30, susțin mai mulți cititori care ne-au semnalat această situație.
UPDATE: Nefuncționarea semafoarelor a fost cauzată de o pană de electricitate.
Avaria sistemului de semaforizare a dus la formarea aglomerației atât pe Șoseaua Vestului, Șoseaua Nordului cât și pe Bulevardul Republicii.
Deși au atribuții pe linie rutieră, niciun polițist local nu este prezent în zonă pentru a fluidiza traficul
Citește și: Somnul Poliției Locale transformă parcul Mihai Viteazu în parcare
„Nu funcționează semafoarele de la Nord. Cel puțin de 20 de minute. Poate ajută pe cineva informația, că sunt cozi cumplite.
Nici la ora 09.00 nu e vreun polițist sau comunitar să ajute”, ne-a transmis o cititoare alături de imaginea din articol.