Accidentul rutier s-a produs, sâmbătă seară, pe DN1A, în Cartier Ploiești Vest. Două autoturisme au intrat în coliziune. Traficul rutier este restricționat pe sensul de mers Ploiești către Buftea.
Din primele cercetări la fața locului, potrivit IPJ Prahova, a reieșit că un bărbat de 44 de ani, care conducea un autoturism, pe Drumul Național 1A, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un tânăr de 27 de ani.
„În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 27 de ani și a unei tinere de 23 de ani, pasageră în același autoturism. Aceștia au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri”, a anunțat IPJ Prahova.
Traficul rutier, potrivit IPJ Prahova, este restricționat pe sensul de mers Ploiești către Buftea.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.