spot_img
- Publicitate -

Știre falsă pe internet. Cartele pentru consum raţionalizat

Data:

Biroul de presă al Guvernului a respins joi ştirea care circulă în mediul online referitoare la cartele pentru consum raţionalizat şi la faptul că România s-ar pregăti pentru intrarea în război.

- Publicitate -

„Biroul de presă al Guvernului atrage atenţia asupra unei ştiri false care circulă în mediul online cu intenţia de a genera emoţii negative în spaţiul public.

Ţinem să precizăm că solicitarea la care face referire postarea care se răspândeşte în mediul online nu înseamnă în niciun fel intrarea ţării în vreun conflict, ci este doar o procedură periodică iniţiată de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRPS) şi autorităţile locale competente.

De 22 de ani România are o lege, nr. 477/2003, care prevede ca, odată la patru ani, ţara noastră să îşi contureze măsurile de pregătire a economiei şi a teritoriului pentru apărare.

- Publicitate -

Demersuri şi proceduri similare s-au mai desfăşurat în anii 2021, 2017, 2013, 2009, 2005”, informează sursa citată.

Guvernul menţionează că ultimul ciclu de pregătire s-a încheiat la finalul anului 2024, ceea ce „declanşează proceduri fireşti pentru realizarea unui nou buget” privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare.

„Prin urmare, procedurile începute fac parte dintr-un calendar repetitiv şi firesc în baza legislaţiei menţionate. Atragem atenţia celor care văd aceste postări în online că extragerea de concluzii manipulatoare în baza unor informaţii reale reprezintă un instrument de dezinformare folosit cu rea-credinţă”, se menţionează în comunicat.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ştirea a fost generată de o adresă a Biroului Zonal pentru Probleme Speciale Timiş din cadrul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale transmisă Consiliului Judeţean Timiş.

„Vă înaintăm alăturat răspunsul Imprimeriei Naţionale referitor la preţurile cartelelor pentru consumul raţionalizat. În acest sens vă rugăm să valorificaţi aceste date în vederea întocmirii Proiectului bugetului pentru război”, se arată în adresa respectivă.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Orașele din Prahova care au atras cei mai mulți bani europeni

Peste 140 de milioane de euro, acesta este gradul...

Cum îți recuperezi banii dacă ți-ai rupt mașina în gropi

După fiecare iarnă și nu doar atunci, drumurile devin...

Comorile Ploieștiului: Povestea marii Biserici Luterane

Pe strada Democrației din Ploiești există o comoară a...

Super-dronă dezvoltată de echipa de robotică BraveBots Ploiești

Echipa de robotică BraveBots, formată din elevi ai Colegiului...

Bacilul pioceanic, confirmat în apa de la Pediatrie Ploiești

Probele prelevate de DSP și Apa Nova din rețeaua...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Reacția lui Adrian Mutu după ce a plecat de la Petrolul

Adrian Mutu nu mai este antrenorul Petrolului. Contractul a...

Ce salariu trebuie să ai ca să-ți permiți „Noua Casă”

Încă din 2024, programul guvernamental „Prima Casa” a devenit,...

Cum s-a produs accidentul din Bușteni

Accidentul rutier a avut loc, luni seară, după ce...

Orașele din Prahova care au atras cei mai mulți bani europeni

Peste 140 de milioane de euro, acesta este gradul...

Accident la Bușteni, în zona Valea Cerbului

Accidentul rutier s-a produs, luni, pe raza localității Bușteni,...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Răzbunarea lui Călin Georgescu

După ce România a avut parte de tot soiul...

„Eu te-am făcut, eu te omor”. Alt copil ucis de mamă, în Prahova

Este greu să-ți imaginezi o crimă mai atroce sau...

Cum rămâne cu tarifele nesimțite de la Hidro Prahova?

În ciuda promisiunilor autorităților județene că lucrurile nu vor...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cum s-a produs accidentul din Bușteni

Accidentul rutier a avut loc, luni seară, după ce...

Accident la Bușteni, în zona Valea Cerbului

Accidentul rutier s-a produs, luni, pe raza localității Bușteni,...

Starea polițistului pensionar căzut din tren la Câmpina

Un bărbat de 50 de ani se zbate între...

O femeie din Prahova a violat copilul de care avea grijă

O femeie din Prahova a fost arestată preventiv pentru...
- Publicitate -

Mașină răsturnată în parcarea Jumbo Ploiești

Un eveniment rutier în urma căruia o mașină s-a...

Singura fată din această promoție a Școlii de Pompieri de la Boldești

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a publicat recent...

În cât timp obții viza de flotant. Acte necesare

Viza de flotant este un document emis de către...