Un ploieștean a inițiat un protest inedit, lângă o groapă adâncă de pe Bulevardrul Republicii, din zona magazinului Kaufland Nord.
Acesta a făcut un apel la reprezentanții Primăriei Ploiești să o astupe în regim de urgență, după ce craterul a făcut numeroase pagube șoferilor care nu au putut să o evite.
”Gropile de genul ăsta nu sunt portaluri spre alte dimensiuni, ci doar spre facturi mari la service! Hai să facem ceva azi pentru ca, mâine, să nu ne mai fie rușine – ci să fim mândri de comunitatea noastră! Mai puțin „of, groapa asta!”, mai mult „uite ce fain s-a rezolvat!”” a fost mesajul lui Ionuț Urzeală postat pe Facebook.
Reamintim că Observatorul Prahovean a publicat primul articol despre această groapă pe 8 decembrie 2024: Pățania unui șofer în Ploiești, orașul gropilor. ”Cine suportă paguba?
La o săptămână, Primăria Ploiești a reacționat și ne-a transmis că groapa a fost semnalizată, urmând să fie reparată ”în cel mai scurt timp”.
Pe de altă partte, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat că a făcut un recensământ și a identificat 264 de gropi, cele mai multe în zona de vest a Municipiului.
Primăria a anunțat că cele mai mari gropi vor fi ”plombate” la ”rece” la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie, iar acest proces va fi finalizat odată cu creșterea temperaturilor, în lluna martie.
”Din cauza datoriilor nu avem cum să ne așteptăm la proiecte costisitoare pe zona de asfaltare în acest an. Dar vom trage tare să aducem în 2025, totuși, străzile la un nivel cât de cât decent și să nu ne mai rupem mașinile în gropile Ploieștiului. Urmând ca în 2026-2028 să vedem progrese reale și pe asfaltări” a promis primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu (independent).
