De mai bine de un an de zile, instituirea sistemului „Kiss&Ride” în dreptul Școlii Gimnaziale „Sfântul Vasile” din Ploiești este blocată, deși în dreptul altor unități de învățământ, unde foarte des apăreau blocaje de circulație, sistemul a fost implementat și funcționează.
Frecvent, cititorii ne semnalează faptul că dimineața, din cauza lipsei spațiilor de parcare, în dreptul acestei școli se creează adevărate ambuteiaje.
Consilierul local Aurelian Tudor (PNL) a precizat faptul că a trecut mai bine de un an de zile de când a propus în ședință de Consiliul Local instituirea sistemului „Kiss&Ride”, după ce acesta a fost aplicat cu succes la școlile gimnaziale „Andrei Mureșanu” și „George Coșbuc”.
„Eu am propus și a rămas propunere. În dreptul acestei școli, un astfel de sistem se poate institui în două feluri: o zonă de trecere prin curtea școlii, unde să poată fi lăsat copilul, ori, dacă te duci de la poarta principală pe unde se poate intra cu mașina, se poate forma un fel de cerc, iar zona transformată într-una cu sens unic, în jurul unei case izolate. Astfel, părintele vine, lasă copilul în dreptul porții și merge mai departe, fără să mai apară blocaje în trafic.
La fel se poate institui sistemul „Kiss&Ride” și la Școala 5, anexă a Școlii Gimnaziale „Sfântul Vasile”. Pe strada Zidari, care este cu sens unic, făcută poarta pietonală de intrare în dreptul întrării în clădirea școlii și creat un „Kiss&Ride” în dreptul gardului școlii între străzile Miron Costin și 8 Martie, cu semnalizare de prioritate strada Zidari în strada 8 Martie pentru fluidizarea trafic. Strada Zidari este cu două benzi pe sens, deci nu este blocat nici traficul pe aceasta stradă”, a precizat inițiatorul propunerii, Aurelian Tudor.
„Strada Zidari este cu două benzi pe sens, deci nu este blocat nici traficul pe aceasta stradă”, a precizat inițiatorul propunerii, Aurelian Tudor.” – Strada Zidari este cu 2 benzi care sunt blocate si ingustate de masinile parcate pe ambele sensuri de catre riveranii locuitori din blocurile adiacente si alte masini ale parintilor care de multe ori lasa autoturismul in locatii care ingreuneaza sau chiar blocheza traficul total…
O rezolvare simpla este sa lasati plodul sa mearga PE JOS nu cu masina si cu privirea vesnic in telefon . Crezi ca se rataceste in jungla urbana daca vine pe jos ?Sau se face de ras ca nu vine cu masina si este sarac?