Un bărbat în vârstă de 29 de ani din județul Brașov a stabilit un record în această săptămână în Prahova, în ceea ce privește abaterile și neregulile rutiere. Acesta a fost depistat de radar în Câmpina, în timp ce circula cu 20 km/h în plus față de viteza legală, iar verificarea amănunțită a oamenilor legii a stabilit că nu deține permis de conducere, mașina nu are încheiată poliță RCA, iar înmatricularea acesteia este suspendată.
Drept urmare, acesta s-a ales cu dosar penal și riscă să ajungă în spatele gratiilor.
Potrivit IPJ Prahova, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, vineri, 17 ianuarie, în jurul orei 11.30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență au oprit, pentru control, pe strada Pictor Nicolae Grigorescu în localitate, un autoturism condus de un bărbat, care a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 70 km/h (+20).
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 29 de ani, din municipiul Brașov, despre care s-a stabilit faptul că nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, autoturismul nu era asigurat cu polița RCA și figura cu înmatricularea suspendată ca urmare a netranscrierii dreptului de proprietate la termen.
Tânărul a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.