Un tânăr în vârstă de 22 de ani este cercetat penal după ce, în weekend, s-a urcat la volan sub influența alcoolului, deși nu are permis de conducere și a provocat un accident rutier.
Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Apostolache au fost sesizați, la data de 8 decembrie în jurul orei 03.30, despre faptul că în comuna Sângeru a avut loc un accident rutier.
Deplasați la fața locului, din verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din comuna Mireșu Mare, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu gardul unei locuințe.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.
De asemenea, tot în urma interogării bazelor de date s-a stabilit faptul că autoturismul are De asemenea vehicul condus, nu ar fi avut valabilă asigurarea obligatorie de răspundere civila auto dar nici inspecția tehnică periodică.
În baza probatoriului administrat, față de tânărul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Cum ți se pare subiectul?