- Publicitate -

Razie de amploare și percheziții miercuri dimineață în Prahova [VIDEO]

Data:

Peste 40 de polițiști au fost mobilizați miercuri dimineață într-o razie de amploare organizată pe raza comunei Ariceștii Rahtivani. În acest context vor fi puse în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară. Acțiunea urmărește combaterea faptelor cu violență din mediul stradal și este organizată de polițiștii Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț

- Publicitate -

Polițiști de ordine publică și rutieră, sprijiniți de jandarmii Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești, acționează pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal și pentru creșterea siguranței rutiere prin acționarea cu filtre rutiere.

De asemenea, se efectuează 8 percheziții domiciliare într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și lovirea sau alte violențe, fapte comise în zilele de 4-5 noiembrie 2024.

Din cercetări, a reieșit faptul că 8 tineri cu vârste cuprinse între 15 si 20 de ani, la data de 5 noiembrie a.c., ar fi agresat fizic un bărbat de 24 de ani, în timp ce se aflau în comuna Ariceștii Rahtivani, după ce anterior, aceștia ar fi stabilit să se întâlnească în vederea întreținerii de raporturi sexuale.

- Publicitate -

Op persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii.

„Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” au transmis reprezentanții Poliției Prahova.

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...

Stelian Muscalu: „Creșterea TVA e sinucidere!” Cum o evităm

Creșterea TVA este o măsură fiscală care intră în...
- Publicitate -

Știri noi

Nereguli în preluarea E.ON Energie de către MVM Group

Ministerul Energiei a sesizat nereguli în preluarea E.ON Energie...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...

Presiune pe elevi. Școală și examen de bac în aceeași zi

Pentru prima dată în ultimii ani, probele orale ale...

Mențiune la concursul Vreau să povestesc: „Neînfricat”

Observatorul Prahovean, în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie...

Mașină oprită în stația de autobuz, în Ploiești. Șmecher!

O mașină oprită în stația de autobuz, în Ploiești,...
- Publicitate -

Emisiuni

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...

200 de Elevi din Prahova unesc comunitatea pentru a ajuta doi frați orfani

Cel mai recent episod al podcastului „Ploieștiul Nostru” îl...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...

Domnule primar, o casă din Ploiești se dărâmă peste o stradă

Mi-ar fi ușor să scriu un articol despre cum...

De ce ”ordonanța trenuleț” este o mizerie

Celebra ordonanță trenuleț (OUG 156/2024) a fost publicată în...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Nereguli în preluarea E.ON Energie de către MVM Group

Ministerul Energiei a sesizat nereguli în preluarea E.ON Energie...

Un bărbat a murit pe stradă, în Ploiești

Un bărbat, în vârstă de 75 de ani, a...

Fraudă în numele companiei de curierat Cargus

Mai mulți cititori ne-au semnalat o tentativă de fraudă...

Biblioteca județeană a greșit numele lui Nicolae Iorga

„Măcar de ziua lui Eminescu îl putem ajuta și...
- Publicitate -

O casă a ars astăzi la Târgșoru Nou, din cauza coșului de fum

Pompierii au fost solicitați astăzi în satul Târgșoru Nou...

Ce se întâmplă cu copiii femeii înjunghiate de concubin

Cei patru copii ai femeii în vârstă de 34...

Ce spune Poliția despre crima de la Câmpina

Poliția Prahova a transmis un comunicat de presă cu...

Noi detalii despre crima de la Câmpina. Autorul a fost reținut

Principalul suspect în cazul crimei de la Câmpina, unde...