Salvamontiștii prahoveni au lansat un avertisment în urma ninsorii și vântului puternic din ultimele 24 de ore din Bucegi. La altitudini de peste 1800 de metri a nins mult, iar vântul a suflat cu putere, ceea ce a dus la formarea plăcilor de vânt.
Ruperea acestora poate declanșa avalanșe, care pot fi periculoase, chiar dacă sunt de mici dimensiuni.
- Publicitate -
„În acest week-end, vântul va sufla cu peste 100 km/h, iar temperatura va scădea până la -16°C, la Vf. Omu.
În aceste condiții, NU recomandăm parcurgerea văilor de abrupt de către montaniarzii experimentați.
- Publicitate -
Pentru practicanții de drumeții, reamintim că traseele turistice montane omologate, care ajung la altitudini mari sunt declarate închise în sezonul de iarnă.
Recomandăm parcurgerea doar a traseelor turistice de la baza muntelui” au transmis reprezentanții Salvamont Prahova
