- Publicitate -

O autospecială a Jandarmeriei Ploiești, implicată într-un accident în București

În seara zilei de 16 octombrie 2024, o autospecială a Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti, a fost implicată într-un accident cu un autovehicul, la intersecţia bulevardului Basarabia cu şoseaua Mihai Bravu din București.

Din fericire, în urma accidentului au rezultat doar pagube materiale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind zero.

- Publicitate -

La data de 16.10.2024, în jurul orei 19.30, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe bd. Basarabia.

O autospecială din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti, condusă de un militar în vârstă de 35 de ani, care circula pe bd. Basarabia dinspre str. Câmpia Libertăţii către Piaţa Alba Iulia, având sistemele optice şi acustice în funcţiune, când a ajuns la intersecţia cu Şos. Mihai Bravu a intrat in coliziune cu un autovehicul condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani.

- Publicitate -

În urma accidentului rutier au rezultat exclusiv pagube materiale.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind zero.

În continuare, aceştia au fost îndrumaţi la sediul Biroului Accidente Uşoare, în vederea întocmirii documentelor de constatare”, a transmis Brigada Rutieră.

- Publicitate -

Cu privire la accidentul care a avut loc în această seară, in care a fost implicată o autospeciala a jandarmeriei, Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești a făcut următoarele precizări:

Menționăm faptul că autospeciala aparține Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești. În timp ce se afla în misiune, având semnalele acustice și luminoase pornite, aceasta a fost implicată într-un eveniment rutier la intersecția străzilor Basarabia și Mihai Bravu din București.

La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Brigăzii Rutiere București .

- Publicitate -

Menționăm faptul că, în urma accidentului, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, rezultând doar pagube materiale. În urma testării colegului nostru cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

În acest moment cercetările sunt continuate de către instituțiile specializate. La finalizarea acestora vor fi dispuse măsuri în consecință”, au transmis reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea lui Iulius Iancu, antreprenorul care a transformat cafeaua la nisip în spectacolul Turkish Barista Events

Pentru Iulius Iancu, antreprenorul care deține Turkish Barista Events,...

Cum se vede Ploieștiul de sus. Un zbor deasupra orașului, în 2026

La Aerodromul Strejnic, cerul nu e limita, e doar...

Topul cartierelor din Ploiești. Care este cel mai ieftin, unde merită să locuiești [Analiză]

Orașul Ploiești s-a dezvoltat mult în ultimii ani, mai...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -