Pe 26 septembrie, în 1991, are loc a patra mineriadă. Minerii revin în Piaţa Victoriei și au loc negocieri cu uşile închise, între reprezentanţii minerilor (Miron Cosma şi Eugen Tamaş) şi cei ai conducerii ţării. Se obţine demisia Guvernului Roman, anunţată la orele 12.30, din balconul Palatului Victoria. Seara, minerii încearcă să pătrundă în Televiziune. Au loc scene de violență și de vandalism.
În ziua de 26 septembrie minerii atacă cu forțe noi clădirea Guvernului și cer în continuare demiterea Guvernului, crezând că astfel situația lor se va îmbunătăți. Au avut loc discuții cu ușile închise. Miron Cozma amenință că dacă până la ora 12:00 nu este anunțată demisia premierului, el cheamă 40.000 de sindicaliști din Pipera, acesta adăugând că probabil nimeni nu dorește un război civil. La ora 12:00, Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului, a anunțat la televiziunea publică demiterea Guvernului Roman. Liderul sindical al minerilor le cere acestora să plece acasă pentru ca le-au fost rezolvate revendicările. Cu toate acestea, lucrurile iau o întorsătură neașteptată. În după-amiaza acelei zile, minerii intră în Sala de ședințe a Adunării Deputaților și cer demisia Președintelui Ion Iliescu și rezolvarea tuturor revandicărilor pentru care au venit la București. În cele din urmă s-au potolit și s-au întors în Valea Jiului, cu promisiunea făcută că tot ceea ce au cerut se va rezolva. Două zile mai târziu Miron Cozma și președintele țării Ion Iliescu semnează un comunicat prin care încheie tragicul episod al celei de-a patra mineriadă.
Pe plan național, mineriada a avut efecte negative asupra populației. Oamenii care au văzut și simțit evenimentele din septembrie 1991, își amintesc de mineri înarmați cu bâte, topoare, târnăcoape, lanțuri care băteau pe oricine le părea suspect că era împotriva lor. Amenințau si loveau în toate direcțiile. Astfel la plecare au lăsat în urma lor 455 de răniți, dintre care 50 au necesitat spitalizare, și 3 morți din București și unul din orașul Vulcan.
26 septembrie – evenimente și personalități
1874 – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn), între trăgători din Transilvania, (la data aceea teritoriu austro- ungar) și România.
1887 – A apărut primul disc plat de gramofon.
1897 – S-a născut Papa Paul al VI-lea (pe numele de mirean Giovanni Battista Montini). A condus Biserica Catolică de la 21 iunie 1963 până la moartea sa la 6 august 1978.
1898 – S-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic.
1902 – A murit Levi Strauss, creatorul celebrilor pantaloni „blue jeans”. Emigrant evreu-german, din Bavaria, a venit în Statele Unite în 1850, iar în 1853 a înființat împreună cu cei doi frați ai săi o fabrică specializată la început în confecționarea de pantaloni rezistenți pentru mineri, apoi și pentru vacari.
1914 – S-a născut medicul şi dramaturgul Ştefan Berceanu, specializat în hematologie şi imunopatologie. Acesta a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.
1916 – A avut loc bătălia de la Sibiu – parte din Participarea României la Primul Război Mondial. Bătălia de la Sibiu s-a desfășurat între 26-29 septembrie 1916, în ea fiind angajate forțele Corpului 1 Armată român și forțele Armatei 9 germane. Bătălia s-a încheiat cu victoria trupelor Puterilor Centrale.
1918 – Începe Batalia de la Meuse, una dintre marile bătălii ale Primului Război Mondial care se va termina în noiembrie cu victoria decisivă a Aliaților împotriva armatelor germane.
1929 – În Statele Unite este folosit pentru prima dată în cadrul unui zbor pilotul automat, sistem inventat în 1914 de Elmer Sperry.
1944 – Al doilea război mondial – Operațiunea anglo-americană Market-Garden de invadare a Olandei ocupate de naziști a eșuat. Trupele britanice și poloneze s-au retras din Arnhem.
1954 – Feribotul japonez Toya Maru s-a scufundat în timpul taifunului Marie în strâmtoarea Tsugaru, între insulele japoneze Hokkaido și Honshu. Peste 1.000 de oameni au murit.
1957 – A avut loc pe Broadway premiera musicalulului de succes „West Side Story”, al compozitorului Leonard Bernstein.
1969 – Trupa The Beatles îşi lansează în Anglia albumul „Abbey Road”.
Abbey Road este al unsprezecelea album de studio lansat de formația engleză de muzică rock The Beatles, și ultimul pe care aceasta l-a înregistrat. Deși, înainte de despărțirea formației în 1970, a mai fost lansat albumul „Let It Be”, lucrul la „Abbey Road” a început în aprilie 1969. „Abbey Road” a fost lansat la 26 septembrie 1969 în Regatul Unit, și la 1 octombrie 1969 în SUA.
1991 – Are loc a patra mineriadă. Minerii revin în Piaţa Victoriei. Au loc negocieri cu uşile închise, între reprezentanţii minerilor (Miron Cosma şi Eugen Tamaş) şi cei ai conducerii ţării. Se obţine demisia Guvernului Roman, anunţată la orele 12.30, din balconul Palatului Victoria. Seara, minerii încearcă să patrundă în Televiziune. Au loc scene de violență și de vandalism.
1998 – Miniştrii Apărării din opt state sud-est europene, printre care şi România, au semnat la Skopje, Acordul de constituire a Forţei Multinaţionale de Pace din Sud-Estul Europei.
2000 – Comitetul Executiv al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) a decis, la propunerea Comisiei Medicale a acestui for, descalificarea gimnastei române Andreea Răducan de la Jocurile Olimpice desfăşurate la Sydney, retragându-i medalia de aur cucerită în concursul individual compus, sportiva fiind depistată pozitiv la un control antidoping.
2002 – Timişoara a devenit primul oraş din România cu un sistem de iluminare stradală inteligentă pe perioada nopţii, când traficul scade foarte mult, are loc o reducere a nivelului de iluminanţă, fără a afecta însă siguranţa circulaţiei, astfel încât consumul de energie electrică se reduce cu până la 30 la sută.
2016 – A murit Ioan Gyuri Pascu, muzician și actor roman. Ioan Gyuri Pascu a fost un muzician și un actor român, membru al grupului de umor Divertis din anul 1987. S-a lansat în cariera muzicală în anul 1977 și de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care: pop, rock, blues și reggae. A fondat mai multe formații de succes în anii ’90, precum The Blue Workers sau Pacific, al căror solist a fost, fiind membru activ al primei formații. A lansat mai multe piese de rock alternativ prin casa sa de discuri, Tempo Music, și este un critic al radioului comercial românesc.
