Ziua de sâmbătă a fost una plină de intervenții pentru Salvamont Prahova. Pe lângă asistența de specialitate oferită la o competiție sportivă, au avut și alte intervenții.
„La Azuga, am asigurat asistența de specialitate la Cupa României de Downhill, unde am avut trei intervenții ( două pentru traumatisme ale membrelor superioare și una în cazul unui traumatism de bazin, accidentatul fiind predat la ambulanța SMURD).
În Munții Ciucaș se desfășoară a XIV a ediție a concursului de alergare montană Ciucaș X3. În prima zi, am intervenit de trei ori în sprijinul concurenților.
După amiază am avut si două intervenții aero realizate cu sprijinul echipajului de pe elicopterul 336 de la POA Brașov, căruia îi mulțumim.
Prima, pentru evacuarea unei turiste blocate deasupra Portiței Caraimanului. Doi salvatori montani au fost inserați prin troliere și au recuperat-o.
A doua intervenție a fost pe Valea Cerbului, unde echipajului aero asistat de salvatorii montani aflați la sol, au recuperat o turista în criză de lipotimie, din cauza epuizării fizice.”, a transmis Salvamont Prahova pe pagina de Facebook.
Cum ți se pare subiectul?