Polițiștii sunt în alertă după ce un bărbat din Berceni, în vârstă de 48 de ani, a fost dat dispărut.
La data de 7 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărescă au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că soțul său, PETRE ELVY ADRIAN, în vârstă de 48 de ani, din comuna Berceni a plecat de la domiciliu pe data de 5 septembrie, și nu a mai revenit.
Semnalmente: înălțime 1,89 metri, aproximativ 95 de kilograme, ten deschis, ochi căprui, păr de lungime medie, grizonat, cu început de calviție.
Ca semn distinctiv are un tatuaj la nivelul brațului stâng, reprezentând un cap de războinic, iar la nivelul brațului drept un semn tribal.
Nu se cunosc elementele vestimentare pe care bărbatul le purta la momentul plecării voluntare.
Persoanele care pot oferi detalii despre bărbatul în cauză sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
Cum ți se pare subiectul?