- Publicitate -

Scrisoare deschisă pentru clasarea Rafinăriei „Steaua Română” din Câmpina, care riscă să fie demolată

Rafinăria „Steaua Română” Câmpina, care riscă să fie demolată, este subiectul unei scrisori deschise trimise de Fundația Patrimoniu către Ministrul Culturii. Ordinul Arhitecților din România s-a alăturat demersului Fundației Pro Patrimonio și al unui număr important de specialiști, prin care se solicită finalizarea de urgență a clasării ansamblului industrial al fostei Rafinării „Steaua Română” Câmpina.

Rafinăria „Steaua Română”, companie care a făcut istorie în industria petrolului din România a intrat în faliment la 126 de ani de la înființare. Totul acum este doar o paragină, cu clădiri ruginite, tăcere peste zecile de hectare și niște garduri înalte și scorojite care încearcă să ascundă parcă resturile triste ale mastodontului după care la Câmpina, acum ani, se dădea ora exactă.

- Publicitate -

Semnatarii scrisorii au cerut, luna aceasta, campiinistrului Culturii, Raluca Turcan, clasarea ansamblului industrial al fostei Rafinării „Steaua Română” Câmpina.

„Situl industrial este un unic la nivel național și european, iar pentru Câmpina reprezintă o resursă culturală și identitară, dar și o resursă socio-economică pentru dezvoltarea orașului.  Fiind o „insulă” centrală de dimensiuni importante, ansamblul rafinăriei „Steaua Română” are un potențial de reconfigurare urbanistică și conversie arhitecturală unic, datorită bogăției formelor arhitecturale și dimensiunii lor, pretându-se la operații urbane majore, realizabile etapizat în folosul locuitorilor și al dezvoltării turismului”, au precizat semnatarii petiției.

- Publicitate -

Ei mai susțin că, în prezent, există în analiză la Ministerul Culturii o documentație pentru clasarea ansamblului Rafinăriei „Steaua Română” şi un „Studiu istorico-arhitectural de fundamentare pentru evaluarea resursei culturale, cu referinţe specifice la Turnul de Răcire” depuse de Fundaţia Pro Patrimonio.  Dat fiind că în paralel există o cerere de avizare pentru desființarea unor construcții din ansamblu, vă solicităm finalizarea de urgență a procedurii de clasare, pentru a permite întâi evaluarea coerentă și completă a resursei culturale, identitare și de dezvoltare durabilă. Avizarea pripită a demolărilor poate distruge iremediabil valori culturale și memoriale importante atât pentru identitatea locală cât și pentru istoria națională și europeană.

„România, în ultimii 20 de ani, a pierdut prin demolare prea multe situri industriale care ar fi putut fi reconvertite și păstrate pentru memoria locală și valoarea culturală. Este o prioritate națională ca patrimoniul industrial să fie studiat și valorificat mai atent. Pentru aceasta este necesară implicarea activă a Ministerului Culturii, cazul Rafinăriei „Steaua Română” fiind reprezentativ pentru valoarea și potențialul patrimoniului industrial”, au conchis cei de la Fundația Patrimoniu.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -