Strada 23 August din Slănic s-a surpat în urmă cu mai bine de trei luni. Autoritățile au anunțat că au fost efectuate lucrări pentru stabilizarea terenului. Localnicii reclamă, însă, că au apărut din nou probleme.
UPDATE: Prefectura Prahova a transmis că „responsabilitatea lucrării cade în sarcina constructorului”.
„De asemenea lucrarea are o garanție de bună execuție dar și mai multe etape care încă nu au fost finalizate. Mai multe date asupra lucrării și etapelor acesteia pot fi oferite de părțile contractante, în speță , constructorul și primăria Slănic”, a anunțat Prefectura Prahova, menționân d că prefectul județului, Emil Drăgănescu, va monitoriza situația din zonă.
Știre inițială
„Groapa care a fost astupată, dar în centrul orașului Slănic se lasă din nou, în ciuda asigurărilor că a fost stabilizată zona”, ne-a scris un cititor al Observatorulph.ro, care ne-a trimis mai multe imagini de la fața locului.
„Au fost executat expertize, au fost efectuate lucrări, dar problema rămâne. Cel puțin să știm ce se întâmplă cu strada asta. Va fi din nou reparată? Nimeni nu ne spune nimic”, susține un alt localnic.
În zonă, spun oamenii, au apărut noi cratere care s-au accentuat, în weekend, pe toată lățimea străzii.
Observatorulph.ro a solicitat Prefecturii Prahova un punct de vedere cu privire la situația de la Slănic reclamată de mai mulți localnici.
Citește și: Noi imagini cu surpările din Slănic. ”Drumul este impracticabil în centrul orașului”
Strada 23 August din Slănic s-a surpat pe 25 aprilie, dată la care s-a format un imens crater în zonă, iar mai mulți locatari din blocul din imediata apropiere au fost evacuați.
Ulterior au fost efectuate expertize, iar craterul a fost acoperit, inițial, cu pietriș, ulterior fiind anunțate lucrări de stabilizare a terenului.
