Stadionul Rafinăriei „Steaua Română” din Câmpina va fi donat municipalității. Terenul, proprietate privată a omului de afaceri Mihai Anastasescu, are o valoare de 1,2 milioane de euro.
Anunțul cu privire la donarea către comunitate a stadionului a fost făcut în cadrul evenimentului „Câmpina de ieri, Câmpina de mâine”, concert la care au fost prezenți artiști precum Smiley, Andra, Theo Rose și Delia.
„Venim în fața câmpinenilor cu o surpriză și un dar în același timp, menite să contribuie la transformarea municipiul Câmpina într-un oraș al viitorului, așa cum îl merităm si ni-l dorim cu toții.
De-a lungul timpului am constatat cu toții că unul dintre cele mai importante lucruri care ne unesc, dincolo de orice diferență dintre noi, este sportul. Sportul în general și fotbalul în mod special, a transformat în aceste zile România într-o țară cu o singură voce.
În contextul bucuriei adusă nouă, tuturor de sportul rege, grupul de firme Neptun – Soceram donează câmpinenilor, acest stadion”, a spun Elena Albu, reprezentanta societății.
Donația, reprezentând stadionul în valoare de 1,2 milioane de euro, este condiționată de îndeplinirea de către autorități a trei condiții: păstrarea locației stadionului, modernizarea lui conform conceptului de design ce va fi oferit odată cu donația și redenumirea stadionului, conform propunerii ce va fi stabilită împreună cu corpul profesoral din instituțiile de învățământ din oraș.
