Doi oameni de afaceri din Ploiești, Alexandru Ninel și Florin Tudor, s-au gândit să facă o bucurie echipei de robotică RO2D2 a C.N. „Mihai Viteazul” și le-au oferit tinerilor un weekend de relaxare la Alessio Hotel&Residence din Costinești.
„Suntem extrem de mândri de voi pentru performanța extraordinară pe care ați obținut-o în competiția de robotică! Locul de vicecampioni nu este doar un titlu, ci este rezultatul muncii voastre, a creativității și a spiritului de echipă deosebit pe care l-ați demonstrat pe parcursul întregului sezon.
Pentru a sărbători acest succes remarcabil și pentru a vă mulțumi pentru dedicarea și efortul depus, am pregătit o surpriză specială: un sejur de neuitat la Alessio Hotel din Costinești! Fie ca această recompensă să fie nu doar o ocazie de odihnă binemeritată, dar și o sursă de inspirație pentru provocările viitoare. Suntem convinși că viitorul vostru este plin de noi reușite și inovații, și abia așteptăm să vedem ce ne rezervă următorul capitol. Vă mulțumim încă o dată pentru tot ce ați realizat”, a spus Florin Tudor, proprietar Alessio Hotel & Residence Constinești.
Weekendul petrecut la malul mării a fost o recompensă binevenită pentru vicecampionii lumii, mai ales că olimpicii se pregătesc din nou de plecare la o nouă competiție mondială. Este vorba despre concursul Maryland Tech Invitational, programat în perioada 29- 30 iunie, la Washington și organizat de John Hopkins University.
Echipa de robotică RO2D2 a reușit, anul acesta, în aprilie, uriașa performanță de a obține titlul de vicecampioni ai lumii la Campionatul Mondial de Robotică„ First Tech Challenge”, ce a avut loc la Houston, în Statele Unite.
