Un polițist de la Secția 4 din Ploiești este acuzat de o femeie că a violat-o, iar superiorii acestuia l-ar fi acoperit. Conducerea IPJ Prahova a declanșat o anchetă internă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești îl cercetează pentru viol pe un polițist de la Secția 4 din Ploiești.
Acesta este acuzat de o femeie că a violat-o, la el acasă, după ce aceasta se prezentase anterior la secție pentru a depune o plângere împotriva unui bărbat care o înșelase cu o sumă de bani.
După viol, victima a mers la superiorii polițistului să depună plângere, însă aceștia ar fi refuzat-o.
La solicitarea Observatorului Prahova, reprezentanții IPJ Prahova au transmis următorul punct de vedere:
”În urma apariției în spațiul public a unui articol în care este prezentat modul în care polițiștii unei secții urbane de poliție din municipiul Ploiești și-au exercitat atribuțiile de serviciu, în urma unei sesizări a unei femei, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova este abilitat să comunice următoarele:
Cu privire la aspectele în cauză, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a dispus declanșarea cercetării prealabile încă de la momentul luării la cunoștință despre aspectele reclamate, urmând a fi stabilită situația de fapt, pentru a fi luate măsurile legale în consecință.
De asemenea, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, se află înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol”
Notă: Cazul a fost prezentat în premieră în Ziarul Incomod.
