Mai mulți ploieșteni care locuiesc la bloc, dar și administratori de bloc reclamă faptul că temperatura exterioară a ajuns, sâmbătă, la Ploiești, la peste 20 de grade Celsius. Cu toate acestea, în locuintele celor racordați la sistemul de termoficare, caloriferele sunt fierbinți. Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere operatorului de termoficare din municipiu, Termo Ploiești.
Primăvara a venit și la Ploiești. Sâmbătă, mercurul în termometre a urcat la peste 20 de grade Celsius. În conditiile în care vremea s-a încălzit, mulți dintre cei care locuiesc la bloc reclamă că nu a fost sistată furnizarea de agent termic la Ploiești.
„Este cald afară, iar în locuințe ard caloriferele. Stăm cu geamurile deschise. Când a fost criza legată de căldură, ni se spunea că la temperaturi de 13,5 grade Celsius este sistată automat furnizarea de agent termic, în punctele termice. Acum de ce nu se întâmplă asta, că temperatura exterioară este de peste 20 de grade Cesius?”, este întrebarea unui locuitor din zona de Vest a Ploieștiului.
„Sunt locatari care reclamă să fie oprită căldura. Ce să facem noi, ca administratori? Orice intervenție în subsol costă si tot locatarii plătesc. De ce nu se poate opri furnizarea de agent termic din punctele termice?”, este reclamația unui administrator de bloc din Malu Roșu.
Contactat telefonic, directorul adjunct al Termo Ploiești, Ioan Dobrescu, susține că poate fi sistată furnizarea de agent termic la subsolul fiecărui bloc, prin închiderea unui robinet.
„Administratorii pot opri căldura sau pot să o reducă de la subsolul blocului. În acest moment, Termo Ploiești furnizează agent termic către spitale și școli, motiv pentru care nu poate fi oprit sistemul centralizat de termoficare”, a susținut Ioan Dobrescu, directorul adjunct al Termo Ploiești.
Reamintim faptul că, potrivit ANM, în weekend, temperatura maximă va ajunge, în Prahova, la 26 de grade Celsius. Vremea caldă se va menține și în luna aprilie.