- Publicitate -

Reacția conducerii C.N. „Regina Maria”, Ploiești, în scandalul profesorului acuzat că a întreținut relații sexuale cu o elevă de 14 ani: „Suntem șocați!”

Conducerea Colegiului Național „Regina Maria” din Ploiești se dezice de fapta reprobabilă comisă de profesorul de educație fizică  Voinea Marian Cătălin, plasat în arest la domiciliu, după a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de act sexual cu o minoră de 14 ani. „Noi, colectivul profesoral, suntem șocați, e o pată adusă pe obrazul instituției noastre. Pacă nu vreau să cred că este adevărat”, a precizat, pentru observatorulph.ro, directorul unității, Lucia Ionescu.

Identitatea suspectului, Cătălin Marian Voinea, apare în sentința Judecătoriei Ploiești prin care acesta a fost plasat în arest la domiciliu, deși procurorul a solicitat arestarea preventivă.

- Publicitate -

Citește și: Cine este profesorul din Ploiești, arestat la domiciliu pentru act sexual cu o elevă și la ce școală preda

„Miercuri, 28 februarie, am primit mandat de percheziție în școală. Profesorul în cauză a fost ridicat. Suntem șocați. Ne-am dori să nu fie adevărat, este profesor la liceul nostru din 2020 și nu a existat vreodată vreun incident.

Fata, minora de 14 ani, nu este eleva noastră. Asta nu îl absolvă, însă, de vină pe acest cadru didactic. Ancheta este în curs, mai multe eu nu pot spune, doar că la noi în școală nu mai are ce căuta. De trei zile eu, ca director, nu dorm. Sunt oripilată, iar această pată pe obrazul școlii e nemeritată. Justiția își va face treaba”, a precizat directorul colegiului.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Policlinica Cina din Ploiești, sat fără câini. Cum arată clădirea după 9 luni de promisiuni

Policlinica Cina din Ploiești pare desprinsă din realitatea anului...

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Zeci de mii de euro pierduți anual pentru că Bazinul Vega stă închis de cinci ani

Ploieștiul, orașul care a dat României campioni mondiali și...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -