O femeie în vârstă de 36 de ani a fost rănită și transportată la spital în urma unui accident produs vineri după amiază pe DN1 în Prahova, în zona Puchenii Mari.
Potrivit polițiștilor, un tânăr de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ce tracta un alt autoturism, la volanul căruia se afla o tânără de 24 de ani ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 36 de ani.
Citește și: Șofer care tracta o altă mașină pe DN1, implicat într-un accident le Pucheni. O persoană rănită
Surse apropiate anchetei au precizat pentru Observatorul Prahovean că vinovat de producerea accidentului ar fi chiar șoferul în vârstă de 30 de ani, care tracta o altă mașină. În timp ce se deplasa pe DJ 127, ajuns la intersecția cu DN1, acesta nu a acordat prioritate autoturismului condus de femeia în vârstă de 36 de ani care circula pe DN1 Ploiești-București.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
