- Publicitate -

Apa țâșnește din asfalt pe DJ 720, la Filipeștii de Pădure. Reacția companiei de apă

Avarie la conducta de apă din Filipeștii de Pădure. După ce au fost finalizate, cu fonduri europene, lucrările de modernizare şi reabilitare a DJ 720, localnicii au sesizat, zilele trecute, cum apa țâșnește din asfalt. Explicația celor de la Serviciul Apă, Canal și Salubritate din comună este simplă: „Până terminăm cu ultimul branșament la rețeaua nouă menită să o înlocuiască pe ceva veche de 60 de ani, mai pot apărea probleme pe perioada probelor”.

La finele anului trecut au fost finalizate lucrările de modernizare şi reabilitare a DJ 720 (limita judeţului Dâmboviţa – Diţeşti – Filipeştii de Pădure – Călineşti – DN1). Valoarea proiectului a fost de peste 85,3 milioane de lei, iar durata de execuție de 18 luni. Investiția a fost realizată cu fonduri europene, valoarea totală a proiectului fiind de 85.394.936,73 lei, cu TVA.

- Publicitate -

„Ne-am bucurat mult că avem și noi o infrastructură rutieră modernă, un proiect mai mult decât binevenit care a fost realizat așa cum trebuie. Firma executantă și-a onorat obligațiile. Numai că, în urmă cu două zile am remarcat cu apa efectiv țâșnește din asfalt.

Problema e vechea conducă, iar cea nouă, din câte știu, nu a fost dată în funcțiune. Cred că pe rețeaua veche s-au produs fisuri de a țâșnit apa. Au stricat porțiuni din carosabil ca să repare problema. Tocmai când ne bucuram și noi că avem o lucrare de calitate”, ne-a spus localnic.

Serviciul Apă, Canal și Salubritate din Filipeștii de Pădure, prin reprezentantul său Cristian Surugiu, a explicat motivele care au generat o astfel de problemă.

„Rețeaua veche are 60 de ani. O înlocuim, din fonduri proprii, cu conductă nouă. Cât facem trecerile, avem apă 60% pe rețeaua veche, 40% pe cea nouă. Până nu terminăm ultimul branșament la conducta nouă vor mai apărea probleme pe care nu le putem anticipa.

Apa a țâșnit din asfalt din cauza faptului că, atunci când s-a făcut legarea unui branșament, pe rețeaua veche s-a pus dop. Conducta fiind uzată, din cauza presiunii, a cedat. Până miercuri, 28 februarie, remediem problema și vom readuce noi carosabilul la starea inițială”.

Conducta nouă care traversează localitatea Filipeștii de Pădure are 2624 de metri și 19 cămine.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -