Un accident rutier a avut loc în această seară pe DN230, în localitatea Cerașu, în urmă căruia un bărbat în vârstă de 80 ani și-a pierdut viața.
Șoferul, în vârstă de 25 de ani, care se deplasa pe DN230, din direcția Drajna către Slon, ar fi accidentat un bărbat de 80 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers.
În urma impactului, din păcate, bărbatul de 80 de ani și-a pierdut viața.
Potrivit IPJ Prahova, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri continuă cercetările, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
