- Publicitate -

„Îmbucură-te, om bun!”: Concert de colinde tradiționale la Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești

Comunitatea Liderilor și Antreprenorilor Români Ortodocși – CLARO* în parteneriat cu Fundația Suflare de Viață, vă invită cu bucurie, în data de 4 Decembrie, începând cu ora 19:00, la Concertul de colinde tradiționale „Îmbucură-te, om bun!”, care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești (Bulevardul Republicii, nr. 65).

Concertul va fi susținut de colindători veseloși – tineri din Asociația „Tinerii din Ziua de Azi” (Brașov). Aceștia, îmbrăcați în straie de sărbătoare, ne aduc obiceiul tradițional de colindat, așa cum era el odinioară: cu ceată de colindători formată din feciori și fete, condusă de un vornic, purtând cu ei Icoana Nașterii Domnului și steagul de colindă, colindând, chiuind, închinând, și urând de bine și sănătate gazdelor.

- Publicitate -

Colindătorii ne vor pune la suflet colinde dintre cele mai vechi și frumoase, găsite în lada de zestre a țăranului român și salvate din negura uitării!

Repertoriul este ales pe sprânceană, din fondul arhaic de colinde ale poporului nostru, conținând: zîcală de drum, colinde de poartă sau intrare, Colinda ai Mare, colinde de Gazdă, colinde profesionale, colinde cu diferite tematici (Bogatul și săracul, A postitorilor etc.), colinde de pețit (căci colindatul era un prilej de întâlnire și cunoaștere a tinerilor), colinde de pricină (care pricinuiesc amuzamentul celor care colindă și al celor colindați), mulțumită pentru darurile primite și colindă de ieșire.

- Publicitate -

Așa cum spun și versurile de colindă:

„Ia-n te scoală, Gazdă bună,

Că nu-i vremea de dormit,

Că-i vremea de-mpodobit.

- Publicitate -

Că ne vinu-și junii buni,

Junii buni colindători.”

Vă invităm să fim împreună gazde pentru colindătorii noștri, să ne deschidem mintea și sufletele, pentru a le primi colinda și prin aceasta pe Dumnezeu!

- Publicitate -

Fundația „Suflare de Viata” , a luat naștere anul acesta în Ploiești la inițiativa lui Marius Țapu, acționar Class Beton și este înființată cu scopul de a ajuta atât bătrânii cât și copiii , prin preocuparea permanență legată de nevoile acestora.

Prin susținerea organizării acestui concert „Fundația Suflare de Viață” începe seria acțiunilor din sfera educațională a copiilor, prin promovarea valorilor emblematice românești, printre care și obiceiurile și tradițiile poporului nostru. Dintre acestea, cel mai la sufletul românilor fiind obiceiul de colindat.

Să ne bucurăm, deci, împreună!

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -