Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în localitatea Izvoarele, pe strada Bisericii. Două mașini au fost implicate, șase persoane au ajuns la spital.
Potrivit surselor de la fața locului accidentul ar fi fost provocat de unul dintre șoferi, care a pătruns pe contrasens.
„Pompierii militari prahoveni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor si pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în localitatea Izvoarele.
Imediat, la locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD si o ambulanță de terapie intensivă mobilă. În evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și cei 6 ocupanți ai acestora.
În urma impactului dintre autovehicule, toți cei 6 ocupanți au suferit diverse traumatisme și au necesitat îngrijiri medicale, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Conform ultimelor informații primite de la fața locului, toate cele 6 persoane urmează să fie transportate la spital de către ambulanțele SMURD și SAJ prezente la fața locului, pentru a primi îngrijiri suplimentare”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.
O femeie de 61 de ani, un bărbat de 57, altul de 23 și încă unul de 29 au fost transportați de SAJ la Spitalul Județean, iar alte două victime, doi bărbați de 69 și, respectiv, 48 de ani, au fost transportați tot la UPU a Spitalului Județean de SMURD și TIM.
Comunicatul IPJ Prahova
„În cursul zilei de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 13³⁰, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au fost sesizați despre faptul că pe DN1A, s-a produs un accident rutier.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări, a reieșit faptul că, un bărbat de 69 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DN1A, în localitatea Izvoarele, din direcția Brașov către Ploiești, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 49 de ani.
În urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, a unei femei de 61 de ani, a unui bărbat de 57 de ani dar și a doi tineri de 28 de ani și respectiv 23, pasageri în cele două autoturisme implicate.
Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele cazuri.
Polițiștii rutieri continuă cercetările, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis și reprezentanții IPJ Prahova.