- Publicitate -

Cum s-a produs accidentul de la Filipeștii de Pădure. Șoferul, un tânăr în vârstă de 19 ani, a fost transportat la spital

Accidentul rutier a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza satului Dițești, în comuna Filipeștii de Pădure. Un tânăr în vârstă de 19 ani s-a răsturnat cu mașina, care a intrat în gardul unui imobil.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpina au fost sesizați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.30, despre faptul că pe raza comunei Filipeștii de Pădure a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism condus de un tânăr in vârsta de 19 ani, din comună.

- Publicitate -

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că tânărul, în timp ce se deplasa pe strada Dulmănești, din satul Dițești, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se și intrând în coliziune cu gardul unui imobil.

Citește și: Accident la Filipeștii de Pădure. Un auto s-a răsturnat

Din verificări, s-a stabilit faptul că tânărul figura în bazele de date cu dreptul de a conduce suspendat.

- Publicitate -

Totodată, cu ocazia testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.

Citește și: Imagini de la accidentul din Filipeștii de Pădure. Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, conducere a unui autovehicul cu permisul de conducere suspendat și vătămare corporală din culpă”, a anunțat IPJ Prahova.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -