Un mesaj atipic vine, zilele acestea, din partea Directoratului Național de Securitate Cibernetică. „Deși este sezonul, nu este indicat să investim încredere necondiționat în orice Moș Crăciun. Verificăm mereu ca, în spatele măștii, să nu fie vreun Grinch”, transmite DNSC. Și asta pentru că escrocii cibernetici își doresc un singur lucru de Crăciun: accesul la datele și banii dumneavoastră.
Reprezentanții instituției fac o serie de recomandări, pentru ca sărbătorile de iarnă să fie unele lipsite de incidente.
- atenție la mesajele tematice primite în această perioadă, pline de mesaje cu oferte și reduceri „de nerefuzat”
- analizați cu atenție linkurile primite, înainte de a le accesa
- cumpărați exclusiv de pe site-uri sigure, cu reputație, care au recenzii pozitive din partea clienților
- evitați furnizarea de date personale sau financiare pe site-uri de cumpărături nesigure sau necunoscute
- în cazul în care plecați în concediu, rețineți faptul că publicarea informațiilor de localizare pe social media pot fi utilizate de către infractori pentru a vă face o „vizită”, știind că nu sunteți acasă
- asigurați-vă să sunteți la zi cu actualizările de software, sisteme de operare sau antivirus pe dispozitivele dumneavoastră
- protejați-vă memoriile foto sau video cu familia sau prietenii